Ascultă oameni de poveste: Mihaela Marin – Opreşte-te, clipă!
Articol editat de , 12 ianuarie 2015, 22:00
Opreşte-te, clipă!
A fotografiat istoricul spectacol Faust realizat de Silviu Purcărete în 2007 la Teatrul Naţional Radu Stanca din Sibiu, şi, da, un fotograf e singurul care în teatru are puterea să oprească clipa. Acea clipă de graţie care surprinde sufletul unui spectacol încarnat în imagini.
Există anumite situaţii în viaţă în care e mai bine să nu vezi modelul, e mai bine să visezi la un model, spunea eseistul şi criticul de teatru George Banu la unul din vernisajele artistei fotograf Mihaelei Marin, care însoţesc curent marile festivalauri româneşti de teatru.
Acum, în ianuarie 2015, la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj, pot fi văzute încă, în foaierul de la etaj, fotografiile Mihaelei Marin din expoziţia cuprinsă în programul festivalului Interferenţe (nov.-dec.2014), cu tema Mărturiile corpului.
Sunt lucruri pe care ochiul spectatorului le scapă. Am ales fotografiile care mi s-au părut cele mai expresive. Cel mai greu lucru a fost să aleg, pentru că tema e atât de ofertantă. Sunt fotografii făcute la mai multe ediţii ale festivalului iar eu nu sunt pentru prima oară la Cluj.
Pentru a înţelege ce este o imagine bună, vă propun un exerciţiu de imaginaţie: opriţi sonorul televizorului şi priviţi succesiunea imaginilor dintr-un film. Puţine rămân inteligibile scoase din context. Iar stop-cadrul e cea mai bună lecţie de fotografie de teatru. O imagine bună spune întotdeauna o poveste şi încă ceva pe deasupra; ceva surprins de subiectivitatea artistului fotograf. În teatru, subiectivitatea artistului e însă subordonată spectacolului, iar fotografia de teatru e o specie care împlineşte adagiul goetheean Opreşte-te, clipă!
Un spectacol, în general, pot să îl redau prin mişcarea corpului. Teatru înseamnă şi sunet dar fotografia se bazează mai mult pe comunicarea corpului, pe mişcare. (artitul fotograf Mihaela Marin)
Spectacole repovestite în câteva imagini ale unor corpuri în mişcare, aceasta e fotografia de teatru, iar artiştii care se dedică acestui gen au răbdarea, modestia şi dragostea pentru scenă care îi ţin în echipă.
În teatru toată lumea e neîmplinită, totul se împlineşte graţie celuilalt. Scenograful se împlineşte graţie actorilor, actorii se împlinesc graţie textului, numai fotografii sunt artişti care au pretenţia să fie unici şi vezi fotografii care nu au nici o referinţă la text. Mie mi-ar plăcea să citesc, să văd fotografia, să recunosc în acelaşi timp în ea situaţia, aşa cum se întâmplă în fotografiile Mihaelei Marin, mai ales că spectacolele lui Purcărete reprezintă un anumit repertoriu imagistic care se potriveşte şi lui Gulliver şi Metamrofozelor… Teatrul e fundat pe această neîmplinire şi pe raportul dintre arte. Cred că teatrul se naşte din întâlnirea între vorbe şi imagini: dacă sunt doar imagini e un tablou, dacă sunt doar vorbe, e literatură. – spunea eseistul George Banu la vernisajul expoziţiei de autor al Mihaelei Marin din cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, ediţia 2014.
Un spectacol de teatru care a intrat în arhiva teatrului românesc în anul 2005, Portretul lui Dorian Gray în regia lui Dragos Galgoţiu, marchează consacrarea Mihaelei Marin ca artist fotograf de teatru. De atunci, Mihaela Marin e un personaj prezent la marile festivaluri de teatru, la spectacolele regizorilor fanion ai teatrului românesc din ultimele două decenii: Silviu Purcărete, Andrei Şerban, Tompa Gabor, Alexandru Dabija, Mihai Măniuţiu, Felix Alexa, Dragos Galgoţiu, Andriy Zholdak.
În ultimii ani îmi spun tot mai des: decât să văd teatru mai bine să visez teatrul. Fotografia de teatru îţi permite să visezi un spectacol, dar expoziţia se exersează şi ca o critică de întâmpinare, ne arată ceea ce Mihaela Marin a văzut, a iubit. Ea face şi portrete de actori extrem de interesante, care îşi povestesc propria biografie prin fotografiile Mihaelei Marin. (citicul de teatru şi eseistul George Banu)
Expoziţiile sale personale fac parte din programul festivalurior de teatru din ţară, de la Sibiu, la Bucureşti şi Cluj, iar cele patru albume de fotografie publicate până acum (Dorian Gray (2005), Hamlet Machine (2007, Editura Nemira), Faust (2008, Editura Nemira) şi Cehov, Shakespeare, Bergman vazuţi de Andrei Serban (2012, Editura Institutului Cultural Român) sunt rodul unei pasiuni pentru teatru şi pentru artiştii scenei pe care fotograful de teatru îi însoţeşte cu discreţie şi dăruire.
Oana Cristea Grigorescu