Ghidul alimentaţiei sănătoase
Ministerul Sănătății a publicat pe site-ul instituției noul ghid pentru alimentație sănătoasă.
Articol editat de , 20 ianuarie 2015, 15:09
În piramida alimentară sunt reprezentate grafic alimentele ce furnizează macronutrienţii (glucide, proteine, lipide) şi micronutrienţii (vitamine, minerale) necesari pentru a menţine starea de sănătate a populaţiei.
Piramida alimentară, publicată de Ministerul Sănătății, cuprinde următoarele grupe:
1. Pâine, cereale, orez şi paste (6-11 porţii pe zi);
2. Legume şi vegetale (3-5 porţii pe zi);
3. Fructe (2-4 porţii pe zi);
4. Lapte şi derivate (2-3 porţii pe zi);
5. Carne, peşte, ouă (2-3 porţii pe zi).
Pentru a se realiza un aport adecvat de macro- şi micronutrienţi, trebuie să consumăm alimente din toate categoriile.
Piramida alimentară arată în acelaşi timp echilibrul, varietatea şi moderaţia cu care este necesar ca unele alimente să fie consumate. Se pune accent pe consumul cerealelor, legumelor şi fructelor.
dcnews.ro