Mucegaiul –duşman şi medicament
Mucegaiul a fost folosit ca leac încă din antichitate. Egiptenii, chinezii şi indienii din America Centrală aplicau mucegaiul pe răni infectate şi pe iritaţii, crezând că efectul miraculos se datorează alungării spiritelor rele ce provoacă bolile.
Articol editat de , 24 ianuarie 2015, 07:00 / actualizat: 24 ianuarie 2015, 22:00
Când spunem mucegai, gândul ne zboară la pojghiţa care ne acoperă uneori pereţii locuinţelor sau alimentele alterate. În minte însă ne vine şi Penicilina care ne salvează de infecţii. Mucegaiurile fac parte din viaţa noastră. Sunt prezente peste tot în aerul pe care îl respirăm, fără a fi periculoase. Există însă situaţii când aceste microorganisme se pot dovedi toxice.
Specia Aspergillus Flavus este unul din mucegaiurile cel mai des întâlnite în natură, pe paie, nuci, coceni de porumb. Chiar dacă ajunge în organism, extrem de rar devine periculos. Atât miceliul cât şi sporii acestui fung conţin substanţe toxice, grupate sub denumirea de alfatoxine, care produc intoxicaţii la om şi chiar cancerul, aflatoxinele fiind unele dintre cele mai puternice substanţe cancerigene naturale cunoscute.
Ca să nu ne expunem efectelor negative ale mucegaiului alb, e bine să nu consumăm nuci sau arahide care au început să se altereze şi au gustul şi mirosul modificate. Mucegaiul albastru – Penicillium Expansum– provoacă alterarea fructelor. Acest mucegai poate fi toxic pentru om, deoarce produce nişte substanţe numite micotoxine care au acţiune asemănătoare alfatoxinelor.
Mucegaiul verde – Penicillium Chrysogenum – şi mucegaiul verde-albastrui – Penicillium Notatum – sunt speciile din care se obţin antibioticul numit Penicilina G, util în tratarea infecţiilor. Aceste mucegaiuri au reuşit să revoluţioneze medicina şi din 1928 până astazi, tot Penicillium Chrysogenum se foloseşte pentru obţinerea penicilinei comerciale.
Mucegaiul de pivniţă – Penicillium Galucum- apare nu doar în beciuri, ci în orice spaţiu închis, prost ventilat şi umed. Fixându-se pe pereţi, acest mucegai dă un miros specific, greu. Fungul este toxic şi alergen. Există o mulţime de alte specii de mucegaiuri dăunătoare dar există şi mucegaiuri benefice, acestea se cultivă special pentru calităţile lor deosebite. Mucegaiul nobil alb – Penicillium Candidum– se foloseşte în industria brânzeturilor acesta conferă alimentului respectiv arome foarte apreciate de gurmanzi.
Mucegaiurile bune nu pot fi exploatate acasă, ele sunt utile în industria alimentară şi cea farmaceutică, însă mucegaiurile dăunătoare sunt prezente sub formă de spori peste tot, fie ca vrem, fie ca nu vrem. De aceea, trebuie să le acordăm o atenţie sporită şi să cunoaştem efectele lor negative asupra sănătăţii.
Expunerea îndelungată la mucegai poate să dea dureri musculare şi de articulaţii, oboseală, disfuncţii neurocognitive, dureri de cap, probleme gastrointestinale, probleme de respiraţie, palpitaţii ale inimii.
În general, mucegaiurile acţionează prin trei mecanisme: infecţie, alergie şi toxicitate. Conform unui studiu realizat de cercetătorii britanici, mucegaiul poate fi una din cauzele declanşatoare ale depresiei. Deşi aceste tulburări se tratează corespunzător, cea mai importantă măsură este evitarea expunerii la ciuperci şi eliminarea contaminării cu mucegai acasă şi la locul de muncă.
Rodica Tulbure