Ascultă oameni de poveste: Preţul succesului
Efemera clipă de glorie, aplauzele de la finalul concertului, se plătesc cu lacrimi şi sudoare. Munca începe de timpuriu, de la vârste la care alţi copii bat mingea şi se joacă liberi. Un elev din clasele primare la Liceul de Muzică studiază zilnic la instrument cel puţin o oră. Timpul alocat studiului creşte proporţional cu trecerea anilor, iar examenele sunt filtre de selecţie prin care trece obligatoriu orice tânăr care aspiră la cariera de muzician.
Articol editat de , 27 ianuarie 2015, 22:00
„Eram chiar pe punctul să pierd admiterea la Liceul de Muzică. Am ştiut de 14 locuri la pian şi dintr-o dată a fost un ordin de la Minister care a redus numărul locurilor de la trei clase la una, ceea ce însemna trei locuri la pian pentru o generaţie extraordinară, cu foare muţi pianişti buni. Mi-am cam pierdut elanul când am văzut ce se întâmplă, dar şansa a făcut să mai primim două locuri şi aşa am reuşit să intru, altfel aş fi fost picat. Asta a fost şansa mea, parcă Dumnezeu m-a aşezat acolo”. (pianistul Daniel Goiţi)
Pianist concertist e una din cele mai dificile vocaţii de urmat pentru un muzician. Oricare alt instrument are loc în orchestră, doar pianul e unic iar literatura muzicală îi rezervă exclusiv rolul de solist. Nu prea ai de ales ca pianist, trebuie să fii cel mai bun, iar să devii pianist concertist e un vis împlinit doar pentru puţinii aleşi ai meseriei.
„Cu fiecare an care trecea, avansam. Am ajuns pe locul întâi şi m-am învăţat cu el, nu am mai vrut să îl las! – ne spune pianistul Daniel Goiţi.
Orice generaţie are legendele ei, iar Daniel Goiţi e unul dintre pianiştii care ţin afişele concertelor de pe cele mai importante scene naţionale şi internaţionale. Cu trecerea anilor, paradoxal, în România e din ce în ce mai greu să rămâi pianist concertist.
„A fost un vis care se putea realiza. Aş putea spune că s-a realizat. În momentul în care cânţi cu orchestre, înseamnă că eşti solist. Nu am fost angajat ca solist, am avut două propuneri, la Braşov şi Târgu Mureş, dar în condiţiile în care toate posturile de solist se pierd, mi-era frică să mă angajez şi să rămân pe drumuri. E extraordinar de dificil de continuat, de lucrat în condiţiile de la noi. Eşti ca un sportiv care se antrenează, face timpii foarte buni dar nu participă la Olimpiadă, nu este dus nici la campionate mondiale, deşi el ar fi în top. Cam aşa ne simţim. Concertele sunt tot mai puţine, parcă e ceva, se întâmplă ceva…”
Daniel Goiţi a studiat la Cluj, şi-a confirmat talentul cu numeroase premii naţionale şi internaţionale dar nu este angajat ca solist la niciuna din Filarmonicile din ţară. Este în prezent titular al catedrei de pian la Academia de Muzică Gheorghe Dima din Cluj şi un foarte apreciat profesor de pian. Îl vedem destul de rar pe scenele de concert. Exigenţa personală face din fiecare apariţie a sa pe scenă un eveniment pentru publicul meloman.
„Eu le spun studenţilor mei să nu prea viseze la lucruri foarte măreţe. Rămâne situaţia în care ne aflăm. Cultura nu prea e bine văzută, sau, mă rog, doar se vorbeşte că e bine văzută. Suntem încă cenuşăreasa artiştilor, noi muzicienii ne descurcăm greu, mai ales cei din muzica simfonică. Orchestrele sunt ameninţate cu desfiinţarea, posturile de solist sunt din ce în ce mai puţine, cunosc câţiva colegi care deja au pierdut aceste posturi. E greu, e greu…” (pianistul Daniel Goiţi)
Eşti artist când nu ai de ales, iar dragostea pentru muzică se conjugă doar cu scepticismul în România anului 2015.
„Iubirea faţă de muzică şi faţă de repertoriu, dorinţa de a-l putea cânta şi prezenta pe scenă, asta e ceea ce ne ţine. Altfel, nu am avea, sincer, pentru ce să mai lucrăm. Dar sperăm totuşi că o schimbare trebuie să apară la Minister. Aşteptăm să vedem mai multă dorinţă măcar de a ne cunoaşte, măcar de a şti cine suntem, câţi suntem şi ce putem să facem. Dacă se doreşte, dacă nu, nici o problemă…”
Ce s-a schimbat de 25 de ani încoace pentru un pianist profesionist?
„Nu s-a schimbat nimic, toate au rămas înţepenite, cantonate în aceleaşi probleme pe care le aveam şi înainte. Au apărut câteva instrumente noi, cântăm pe piane mai bune, nu mai e frig în sală, dar vis a vis de carieră, de managementul care ar fi necesar, fiecare se descurcă pe cont propriu.”
Povestea noastră e cu final deschis. În locul oricărui alt comentariu vă sugerez să ascultăm muzică, înregistrări cu Daniel Goiţi, să răsfoim acest CV concis şi mai ales să îl urmărim în concerte.
Daniel Goiţi s-a născut la Reşiţa, în 1968. A studiat pianul la Liceul de Muzică, apoi la Conservatorul Gheorghe Dima din Cluj-Napoca, cu profesoara Ninuca Oşanu Pop. În 1994 s-a perfecţionat la Hochschule der Künste din Berlin, cu profesorul Georg Sava. Daniel Goiţi a câştigat numeroase distincţii naţionale şi internaţionale: Premiul I la Concursul Internaţional Arthur Schnabel-Berlin, Premiul I la Concursul Internaţional George Enescu – Bucureşti (1991), Premiul I şi Premiul special al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România, Premiul I la Concursul Gheorghe Dima-Cluj-Napoca, finalist la Concursul Felix Mendelssoh -Bartholdy – Berlin (1992).
A concertat şi a susţinut recitaluri în SUA, Germania, Japonia, Marea Britanie, Franţa, Israel, Austria, Moldova, Grecia şi Ungaria. Daniel Goiţi a predat cursuri de master la University of Alabama Tooscalousa (SUA), fiind distins cu titlul de Visiting Artist-Teacher. Pianistul este invitat adesea în juriul unor concursuri de pian din România şi Moldova. El a realizat numeroase înregistrări (concertele de Ludwig van Beethoven, Serghei Rahmaninov, FelixMendelssohn-Bartholdy, lucrări de Franz Liszt, Alexander Skriabin, Maurice Ravel şi George Enescu). În anul 2003 a fost nominalizat pentru premiile Prometeus. Regretatul Iosif Sava, în memorabilele Serate muzicale de la Televiziunea Română, atrăgea adesea atenţia asupra acestui muzician de mare perspectivă. ( extras din articolul http://agenda.liternet.ro/articol/11171/Marcel-Frandes/Sunete-etajate-armonios-pianistul-Daniel-Goiti.html )
Oana Cristea Grigorescu
