Metodă „Anti-foame”
Dacă ai ţinut vreodată în viaţa ta o cură de slăbire, atunci probabil că îţi este familiară acea senzaţie de foame, cvasipermanentă şi care nu trece decât dacă mănânci ceva.
Articol editat de cristina.rusu, 28 ianuarie 2015, 06:00
Un studiu realizat în Anglia şi care a făcut senzaţie în presa de acolo, ar putea să reprezinte răspunsul pe care îl căutăm. În august 2002, endocrinologul Stephen Bloom şi colegii săi de la Colegiul Imperial din Londra au descoperit că atunci când au injectat un hormon, numit peptidul YY3-36 (PYY) la rozătoare şi oameni, efectul a fost o reducere semnificativă a senzaţiei de foame timp de 12 ore sau mai mult.
Mai mult decât atât, rozătoarele care au primit tratamentul cu acest hormon, au înregistrat şi o scădere în greutate, ceea ce a atras atenţia asupra PYY ca potenţial viitor medicament folosit în tratarea obezităţii.
Totuşi e nevoie de studii aprofundate, fiindcă nu în toate grupurile folosite în cercetare s-au obţinut rezultate similare.
Un fost membru al echipei lui Bloom, endocrinologul Rachel Batterham de la Colegiul Universitar Londra a abordat problema dintr-un unghi diferit.
Echipa lui Batterham a analizat cu atenţie ce alimente au capacitatea de a potoli senzaţia de foame. Ei au luat în studiu 9 bărbaţi obezi şi 10 bărbaţi normoponderali. După o perioadă scurtă de post total, bărbaţii au consumat diferite tipuri de alimente. Fiecare masă adminstrată – fie bogată în proteine, fie bogată în lipide, fie bogată în carbohidraţi – avea aceeaşi valoare calorică.
Toţi bărbaţii au afirmat că mesele bogate în proteine le-au satisfăcut cel mai bine foamea.
Interesant de observat faptul că bărbaţii normoponderali au considerat mesele bogate în grăsimi mai „satisfăcătoare” decât pe cele bogate în carbohidraţi, în timp ce obezii nu au fost de acord cu aceasta.
Analizele de laborator au arătat că mesele bogate în proteine declanşează o secreţie mai abundentă de PYY la toţi bărbaţii, indiferent de greutate.
În cazul bărbaţilor normoponderali – dar nu şi în cazul celor obezi – mesele bogate în grăsime au indus o secreţie mai importantă de PYY decât mesele bogate în carbohidraţi.
Echipa lui Batterham a mai făcut un experiment – a conceput un cobai fără gena care codifică molecula PYY. Aceşti şoareci au consumat cantităţi uriaşe de hrană şi au devenit rapid obezi. În mod normal, şoarecii obezi care primesc o alimentaţie hiperproteică mănâncă mai puţin şi slăbesc.
Însă dieta hiperproteică nu a fost de ajutor şoarecilor cu deficienţa de PYY – doar dacă li s-a administrat PYY.
Mărind conţinutul în proteine al alimentaţiei, creştem secreţia de PYY în organism, ceea ce reduce senzaţia de foame şi ajută la scăderea în greutate. (Rachel Batterham, medic)
Aşadar o strategie pe care am putea-o utiliza în scăderea în greutate este creşterea conţinutului în proteine al regimului alimentar, ceea ce măreşte viteza cu care apare senzaţia de saţietate – cu alte cuvinte un control mai bun al centrilor nervoşi care se ocupă cu aceste reglaje esenţiale.
Este un tip de regim alimentar care îi caracteriza pe strămoşii noştri, pe vremea când supravieţuiau hrănindu-se cu ceea ce vânau.
Totuşi aceste cercetări nu s-au concretizat prin crearea unui supliment pe bază de PYY, care să fie folosit în curele de slăbire.
PYY este un peptid, deci o bucăţică de proteină – dacă ar fi administrat sub formă de tablete ar fi digerat şi nu ar ajunge în sânge. Aşadar PYY ar trebui administrat pe altă cale – intravenos, subcutanat, transdermic sau nazal – sau am putea încerca să controlăm secreţia lui în organism prin modificări la nivelul regimului alimentar.
Nutriţie Sportivă.ro
