Ascultă Radio România Cluj Live

4 milioane de lei – sprijin pentru Capitala Tineretului

Inițiativele tinerilor din România desfășurate sub egida Capitalei Europene a Tineretului 2015 ar putea beneficia de sprijin concret de 1 milion de lei prin concursuri de proiecte și 3 milioane de lei alocare pentru Primăria Cluj-Napoca, conform reprezentanților Guvernului României, ai Ministerului Tineretului și Sportului, prezenți la Cluj-Napoca la sfârșitul lunii ianuarie.

4 milioane de lei – sprijin pentru Capitala Tineretului
Foto: sprijin Capitala Tineretului1

Articol editat de , 3 februarie 2015, 15:53

În perioada 26-27 ianuarie 2015, o delegație a Guvernului României condusă de dl. Cristian Cosmin, Secretar de stat – Ministerul Tineretului și Sportului, a efectuat o vizită de lucru la Cluj-Napoca având ca temă principală proiectul de interes național “Cluj-Napoca 2015, Capitala Europeană a Tineretului”. Din delegație au mai făcut parte dl. Cristian Botan, Consilier al Cancelariei Premierului României și dl. Vlad Ţone, Director de cabinet Secretar de stat – Ministerul Tineretului şi Sportului.

Delegația guvernamentală a avut alături de conducerea Federației SHARE Cluj-Napoca o serie de întâlniri și consultări cu reprezentanți ai instituțiilor și organizațiilor implicate în programul ”Cluj 2015”: Primăria municipiului Cluj-Napoca, Instituția Prefectului Cluj, Direcția Județeană de Tineret și Sport Cluj, Casa de Cultură a Studenților Cluj și cu reprezentanți ai celor 37 de organizații non-guvernamentale membre ale Federației SHARE Cluj-Napoca.

În cadrul acestor întâlniri a fost discutată „Strategia Naţională pentru Tineret 2015 – 2020”, aprobată de Guvernul României la data de 14 ianuarie 2015 și modul în care se integrează în strategie programul “Cluj-Napoca 2015 – Capitala Europeană a Tineretului”, posibilitățile concrete de sprijin guvernamental pentru sectorul de tineret clujean, proiectele naționale din cadrul programului “Cluj 2015” și etapele următoare pentru avansarea propunerilor venite din partea Federației SHARE Cluj-Napoca.

Secretarul de stat al MTS, dl. Cristian Cosmin, a transmis reprezentanților Federației SHARE faptul că Ministerul Tineretului și Sportului va asigura în cursul acestui an o finanțare de cca. 1 milion de lei, prin concursuri de proiecte, pentru inițiativele organizațiilor non-guvernamentale care vor desfășura proiecte la Cluj-Napoca în 2015, în cadrul programului Capitala Europeană a Tineretului. Totodată, reprezentanții Guvernului României au discutat despre alocarea sumei de 3 milioane de lei pentru Primăria municipiului Cluj-Napoca, în vederea organizării la nivel local a unui nou concurs de proiecte ce vizează sectorul de tineret și programul Youth@Cluj-Napoca 2015.

“Clujul este anul acesta un hub de minți, de creiere, de potențial pe care noi suntem datori să-l ducem cât putem de departe. Speranța noastră este să replicăm în 4 ani de zile modelul Clujului într-un alt centru universitar din România.” (Cristian Cosmin, Secretar de stat – Ministerul Tineretului și Sportului)

“Din perspectiva noastră, cea mai importantă întâlnire din această perioadă a fost dezbaterea pe care am organizat-o la Casa de Cultură a Studenților, între oficialii guvernamentali și reprezentanții ONG-urilor membre ale Federației SHARE. A fost o discuție deschisă, extrem de utilă, în care au fost prezentate posibilitățile clare de finanțare a ideilor tinerilor prin liniile pe care Guvernul României le poate deschide special pentru sectorul de tineret. Ne bucură faptul că am început anul 2015 cu un dialog deschis între instituții și tineri și sperăm ca proiectul primei Capitale Europene a Tineretului din România să beneficieze în continuare de sprijin, unanim, atât din partea instituțiilor Statului cât și din partea politicienilor, indiferent de culoarea politică.” (Vlad Pop, președintele Federației SHARE Cluj-Napoca)

În urma întrevederilor de la Cluj-Napoca, s-au stabilit întâlniri regulate între reprezentanții Guvernului și cei ai Federației SHARE Cluj-Napoca, pentru a avansa cu Ministerul Tineretului și Sportului etapele discutate pentru programul “Cluj-Napoca 2015 – Capitala Europeană a Tineretului” precum și posibilitățile de corelare cu alte ministere a căror implicare este oportună într-un asemenea proiect – Ministerul Fondurilor Europene, Ministerul Educației, Ministerul Turismului ș.a.m.d.

Reprezentanții Federației SHARE precizează că au solicitat Guvernului României, alături de Primăria Cluj-Napoca, sprijin direct pentru proiectele strategice ale programului “Cluj 2015” și subliniază faptul că solicitările transmise au vizat în special deschiderea de linii de finanțare pentru sectorul de tineret din toată țara, din partea mai multor ministere, după modelul Ministerului Mediului.

Nu în ultimul rând, a fost discutat parteneriatul semnat între Casa de Cultură a Studenților Cluj și Federatia SHARE Cluj-Napoca.

Instituția joacă un rol important în programul Capitalei Europene a Tineretului 2015 și va găzdui în acest an, după cum a anunțat Secretarul de stat Cristian Cosmin, Gala Societății Civile pentru Tineret, unde sunt așteptați peste 500 de tineri din România.

 

Redacția

Nu uitați, Radio Cluj se poate asculta și online la https://www.radiocluj.ro/asculta-live/

comedy cluj
Cluj Capitala tineretului 2015 vineri, 25 septembrie 2015, 06:00

Opt filme în lupta pentru Trofeul Comedy Cluj 2015

Opt lungmetraje din opt țări – Malaezia, Ungaria, Franța, Polonia, Australia, Spania, Bulgaria și Marea Britanie – intră anul acesta...

Opt filme în lupta pentru Trofeul Comedy Cluj 2015
Cine vrea bilete la UNTOLD 2016?
Cluj Capitala tineretului 2015 marți, 22 septembrie 2015, 13:18

Cine vrea bilete la UNTOLD 2016?

UNTOLD anunță deschiderea perioadei de pre-înregistrări pentru bilete la ediția 2016 a festivalului. UNTOLD pune și pentru ediția 2016 fanii...

Cine vrea bilete la UNTOLD 2016?
Clujenii sunt invitaţi „La Piaţa Mobilă”
Cluj Capitala tineretului 2015 marți, 15 septembrie 2015, 17:01

Clujenii sunt invitaţi „La Piaţa Mobilă”

O altfel de piaţă volantă va fi organizată miercuri, 16 septembrie, în municipiul Cluj-Napoca. Începând de dimineaţă, de la ora 9:00, în...

Clujenii sunt invitaţi „La Piaţa Mobilă”
poze untold
Cluj Capitala tineretului 2015 joi, 10 septembrie 2015, 12:11

Cine sunt câștigătorii concursului Day 15 august ?

„Capture the sould of Transylvania / Surprinde sufletul Transilvaniei” a fost provocarea lansată pentru luna august de echipa Day 15...

Cine sunt câștigătorii concursului Day 15 august ?
Cluj Capitala tineretului 2015 joi, 3 septembrie 2015, 06:00

Întâlnirea tinerilor ortodocşi din Europa

Sunt aşteptaţi cca 6.000 de participanţi, din 17 ţări, precum şi înalte feţe bisericeşti, în frunte cu patriarhul BOR, PF Daniel. Sunt...

Întâlnirea tinerilor ortodocşi din Europa
Cluj Capitala tineretului 2015 luni, 31 august 2015, 15:56

Lord of the Dance – Dangerous Games la Cluj Napoca!

După 20 de ani de spectacol și succes, Michael Flatley prezină un show cu totul nou, un spectacol de excepție ce a cucerit deja publicul...

Lord of the Dance – Dangerous Games la Cluj Napoca!
Cluj Capitala tineretului 2015 joi, 20 august 2015, 11:10

Cortul tineretului în centrul Clujului

Titlul de Capitală Europeană a Tineretului este acordat de Forumul European al Tineretului, o platformă care grupează aproape o sută de...

Cortul tineretului în centrul Clujului
Cluj Capitala tineretului 2015 sâmbătă, 15 august 2015, 08:07

+15.000 de portrete compun The Untold Faces 2015. Jurizarea

The Untold Faces este denumirea proiectului Day 15 august și reprezintă mai mult decât un simplu concurs foto. Prin această inițiativă, echipa...

+15.000 de portrete compun The Untold Faces 2015. Jurizarea