’’Clopoţeii năzdrăvani’’- atelier de ceramică pentru copii
În fiecare marţi, de la ora 17,00, în spaţiul de la MiniReactor, se poate auzi clinchetul clopoţeilor. La atelierul de creaţie şi modelaj ’’ Clopoţeii năzdrăvani’’, lutul frământat de mânuţele micilor artişti ia diferite forme, de la personaje de poveste, la animăluţe sau suporturi pentru lumânări ori creioane . Unele din obiectele realizate ,după ce trec prin procesul de uscare şi ardere, se transformă în clopoţei năzdrăvani. Răspunzătoare de această magie este Lili Csaki , coordonatoarea atelierului.
Articol editat de DSRNetworkAdmin, 13 februarie 2015, 10:07 / actualizat: 18 februarie 2015, 12:14
Absolventă a Facultăţii de Arte Plastice, secţia ceramică, Lili s-a gândit să-i înveţe pe cei mici arta ceramicii şi a modelajului. Echipaţi cu şorţuleţe pentru a nu se murdării, copii încep să lucreze , frământă lutul plini de energie suflă de trei ori asupra lui pentru ai da puteri magice, iar apoi, la indicaţiile lui Lili, fiecare începe să creeze cât mai mulţi cârnăciori. Rolul cârnăciorilor este acela de a îmbrăca o pâlnie. N-aţi mai văzut pâlnie îmbrăcată? Recunosc, nici eu… Am aflat, în cele din urmă, că pâlnia are un rol foarte important: dă forma clopoţelului. Cu ajutorul îndemânării şi al imaginaţiei cei mici au reuşi să creeze la atelierul de marţi, 10 februarie, o armată de prinţi cu armuri înflorate , coroane pline de diamante şi săbii ascuţite prinse la cingătoare. Vă întrebaţi cum se poate transforma un prinţ într-un clopoţel ? Lili ne-a dat răspunsul la această întrebare.
După ce lucrările copiilor se vor usca, acestea vor fi arse într-un cuptor de ceramică la o temperatură foarte mare. Să nu încercaţi să le ardeţi în cuptorul aragazului, lutul se va crăpa iar lucrarea va fi distrusă. Lutul nu poţi să-l foloseşti oricând şi la orice oră acasă , de aceea m-am gândit să-i invit pe copii într-un spaţiu unde pot să lucreze cu acest material . Pentru cei mici e o experienţă nouă participarea la un asemenea atelier. Îmi place să-i las să experimenteze , îmi doresc să prindă cât mai multă încredere. De multe ori, neavând experienţă, spun că nu ştiu. Pas cu pas, încercăm să clădim încrederea şi dorinţa de a realiza lucrări cât mai frumoase. Facem lucrări utilitare pe care să le folosească , să se bucure de ele. Am făcut suport de lumânare ,suport de creioane, clopoţeii care au un real succes la copii , aceştia devin personaje, mai ales că la final ei şi sună. Când văd lucrările realizate de ei , primesc un plus de energie,un plus de curaj de a merge mai departe, de a încerca alte teme mai dificile .(Lili Csaki coordonator atelier )
Povestea ’’Clopoţeilor năzdrăvani ’’nu se termină aici, poţi să o descoperi şi tu participând în fiecare marţi de la ora 17,00, în spaţiul de la MiniReactor de pe str. Petofi Sandor nr.4.
Puteţi asculta Radio Cluj şi online, AICI
Rodica Tulbure