De ce procurorul Cristian Panait?

Cel mai recent film al lui Tudor Giurgiu, „De ce eu?” readuce în prim-plan drama fostului procuror Cristian Panait, desemnat să investigheze un complicat caz de corupție al unui coleg, procurorul Alexandru Lele, din Oradea. Acesta din urmă se făcuse remarcat anterior pentru că l-a trimis după gratii pe fiul fostului prefect de Bihor, acuzat de contrabandă cu produse petroliere.
Bani, anchete, corupție, cătușe. Sunt cuvinte pe care acum le auzim zilnic, povestea din film se întâmpla în 2002.
„De ce eu?” a avut premiera zilele trecute la Berlin. L-am întrebat pe regizorul Tudor Giurgiu cum a fost primit acolo filmul.

Articol editat de DSRNetworkAdmin, 25 februarie 2015, 11:00 / actualizat: 25 februarie 2015, 15:03

T.G. Filmul a fost primit bine, m-am bucurat să văd că străinii l-au înțeles, nu s-a ieșit din sală, deși e destul de lung, are două ore. Am discutat cu mulți oameni după film, și nemți, și americani, dar mai ales oameni din țările din est: ruși, croați, sârbi, polonezi, cehi, probabil e un subiect care ne macină mai mult pe noi, cei din Est; am primit deja foarte multe invitații la festivaluri de film europene, sper să aibă o carieră internațională.

De ce ați ales acest subiect? De ce cazul procurorului Cristian Panait?

T.G. Pentru că în momentul când m-am hotărât să fac filmul, în 2007, la începutul perioadei de documentare, mi s-a părut că e o poveste foarte dură despre felul în care oamenii tineri ajung de fapt să se impună în societate și ajung să își facă drum, să încerce cumva să schimbe o lume, o societate coruptă și un sistem, cum e cel de justiție, în care, în anii 2000, era extrem de alterată relația de independență pe care ar fi trebuit să o aibă față de mediul politic. Or, într-un astfel de context, mi s-a părut important de explorat felul în care un om tânăr își croiește drum, cu propriile valori, în luptă clară și fățișă cu un sistem, cred eu, destul de perimat.

Dar a fost acest caz un succes, a învins în această luptă cu sistemul procurorul Cristian Panait? Pentru că, dacă privim rece faptele istorice, concrete, avem o situație în care nu știm dacă procurorul a învins până la urmă sistemul: el s-a sinucis, iar cazul a fost clasat…

T.G. Din păcate, da, a fost clasat cazul, dosarul în care s-a făcut analiza sinuciderii a fost întocmit, după umilele mele cunoștințe, extrem de amator și superficial; adică i s-a pus un diagnostic, l-au scos schizofrenic sau nebun, ceea ce nu era cazul. Toată lumea care îl cunoștea știa că era un om extrem de solid și de serios, era foarte echilibrat, nu poți pur și simplu în zece zile să deraiezi și să-ți ieși din minți; dar dacă ne uităm totuși într-o altă perspectivă, eu cred că totuși gestul lui nu a fost zadarnic. Sigur că au trecut 12 ani de-atunci, și e o constatare amară, dar cred că n-a fost degeaba. S-a schimbat ceva în justiție, în anii 2000 era greu de văzut magistrați sau oameni politici anchetați, condamnați; or acum iată că trăim o realitate în care nici nu mai știi cine va mai fi dus mâine la DNA și apoi arestat preventiv.

Cât este ficțiune și cât documentar acest film?

T.G. E un film de ficțiune, trebuie spus de la bun început. Da, e inspirat din realitate și poate părea preluat cumva dintr-un film documentar, dar cred totuși că peste 70% e ficțiune. Nu puteam să fac altfel filmul. Adică datele din realitate țin de cazuistică, de evoluția cazului Panait, din momentul în care a preluat cazul procurorului Lele din Oradea; da, am încercat să merg pe firul narativ, dar mi-am luat multe libertăți pe parcurs. Cred însă că nu ne-am îndepărtat foarte tare de esența poveștii și de conflictul care mi s-a părut important: relația lui Panait cu șefii lui.

A fost dificil să vă documentați?

T.G. A fost o perioadă foarte lungă în care am adunat date, sigur că am avut acces la ce s-a scris în presă, dar ne-am întâlnit și cu cei implicați, în special cu procurorul Lele, cu mătușa lui Panait, cu alți prieteni și cunoscuți. Însă au fost și obstacole, unii n-au vrut să se întâlnească cu noi, am încercat să îi găsim, să le dăm de urmă: foști colegi de-ai lui cărora le-am scris, dar n-au vrut să vorbească. N-a fost simplu. La un moment dat am încercat să vedem dosarul, analiza sinuciderii lui Panait. Una peste alta, documentarea a durat, și ce e interesant este că tot timpul apăreau elemente noi. De exemplu, cu trei-patru săptămâni înainte de filmare, mai apăreau oameni care l-au cunoscut pe Panait, o fostă iubită a apărut din senin și a inspirat un personaj din film. Încă am senzația că probabil ar fi trebuit să petrec mai mult timp găsind oameni care l-au cunoscut și care să fie dispuși să vorbească.

Spuneți că ați vorbit cu mulți cunoscuți și prieteni de-ai lui Cristian Panait. Am o curiozitate jurnalistică pe care nu pot să nu o rostesc cu voce tare. Se știe că actualul premier i-a fost coleg și prieten. Ați discutat cu el, v-ați întâlnit cu Victor Ponta pentru documentarea acestui film?

T.G. Nu. L-am întâlnit pe Victor Ponta o singură dată, legat de problemele din cinematografie, eram cu un grup de cineaști. Mi s-a părut deplasat să îi pun întrebări despre cazul Panait. Eu cred că ce a avut de spus despre relația cu Panait, el a spus-o, în emisiunea lui Marius Tucă, la ceva vreme după sinuciderea lui Panait. Era destul de măcinat și de bântuit; el știe cel mai bine ce a fost în sufletul lui în momentul acela. Eu cred că există reproșuri și o urmă de vinovăție care îl apasă pe el și pe mulți alții legată de gestul lui Panait. Sigur că presa a exploatat isteric tot felul de alegații, însă Ponta n-a fost nici ultimul om care l-a văzut pe Panait, nici nu este responsabil de moartea lui. În schimb, cred că e un lung șir de oameni din anturajul lui, din colegii lui, din șefii lui, care au exercitat o presiune, ce venea evident din mediul politic, pentru a-l determina să își schimbe deciziile, să nu facă valuri și să execute ce i se spune. Și din păcate oamenii ăștia nu au fost cunoscuți și nici întrebați în momentul respectiv.

„Minciuna e apa pe care o bem”, se aude pe coloana sonoră a filmului dumneavoastră…

T.G. E adevărat…

A fost greu să lucrați cu un actor debutant în rolul principal?

T.G. Nu neapărat. Eu nu fac o mare diferență între debutanți și cineva cu experiență, câtă vreme sunt proaspeți, vor să facă treabă bună și se pregătesc pentru rol. Într-adevăr, debutantul are mai mult trac, dar vine în plus cu o dorință extraordinară de a demonstra că e bun. Emilian Oprea este un actor matur, chiar dacă abia acum a debutat în lungmetraj, are experiență în teatru și deja este foarte stăpân pe mijloacele lui. Este o întâmplare că n-a jucat până acum în filme, căci este foarte sigur pe el; cei care vin dinspre teatru au tendința să adauge, să exagereze, dar el a făcut foarte bine trecerea de la teatru la film.

Cum vă așteptați să primească publicul din România acest film, în actualul vârtej politic al arestărilor și al zornăitului de cătușe de la DNA care se întâmplă de-o vreme încoace?

T.G. Mie mi s-a părut important un lucru. Am discutat cu o colegă care se ocupă de promovarea filmului și am întrebat-o ce a înțeles ea din film, ce a marcat-o. Și ea mi-a spus foarte sincer că a înțeles modul în care relaționează politicul cu justiția și ce fac serviciile. Ceea ce vedem de-o vreme încoace demonstrează că nu mai e nicio graniță, e o cloacă mizerabilă, politicienii vor să influențeze tot ce se poate influența, serviciile iau bani de la oamenii de afaceri. După părerea mea, e o lume coruptă și murdară, în care valorile morale au dispărut de mult și au fost înlocuite de valoarea banului. Filmul acesta, al cărui subiect trimite în anul 2002, spune foarte mult despre tipul acesta de relație, la care asistăm și acum. Publicul va vedea în film de ce am ajuns aici, de unde a început totul și de unde pleacă această boală de care suferim în continuare.

Anca Mureșan Bota

Filmul „De ce eu?” va avea premiera în cinematografele din România în 27 februarie.
Proiecţia de gală a filmului „De ce eu?”, regizat de Tudor Giurgiu, va avea loc miercuri seara la cinema Florin Piersic din Cluj, cu începere de la ora 19.30. Pentru că interesul a fost foarte mare, iar biletele s-au epuizat la scurt timp după ce au fost puse în vânzare, organizatorii au decis să programeze şi o a doua proiecţie, de la ora 20, la cinema Victoria.