Oameni de poveste: poetul Horia Bădescu

„N-aş putea să spun că n-am avut o copilărie fericită. În ciuda tuturor evenimentelor care au bulversat viaţa familiei noastre, în ciuda anilor de detenţie ai tatălui meu, în ciuda faptului că am trăit pe viu ceea ce se întâmpla în acel deceniu, al cincelea al veacului trecut, întunecatul deceniu cum a fost el denumit, am avut o copilărie, totuşi, fericită, graţie mamei mele, care a fost un om extraordinar şi care a ştiut să ducă toate poverile unei existenţe, aşa cum am spus, bulversată de vânturile istoriei. Ei bine, ea a ştiut să ne unească în jurul dânsei, eram trei copii, şi să ne facă să putem trece peste toată amărăciunea absenţei tatălui, peste toate evenimentele care veniseră peste noi. Nu este un lucru tocmai încântător să spui că prima ta amintire este aceea a unui jandarm care-ţi dă bomboane ca să spui unde este tatăl tău ascuns. Sau să te trezeşti la ora 2 din noapte cu camera plină de oameni înarmaţi care veniseră să-l ridice pe tata pentru a doua detenţie la Canal, celebra ridicare masivă de oameni din 20 august 1952…”

Articol editat de DSRNetworkAdmin, 25 februarie 2015, 10:45

Poetul, prozatorul şi eseistul Horia Bădescu s-a născut în 24 februarie 143, în localitatea Arefu, judeţul Argeş. Copilăria i-a fost marcată de brutala arestare de către organele de represiune comuniste a tatălui său, învăţător în sat şi fost preşedinte al tineretului ţărănist din judeţ. Cu toată această dureroasă absenţă a tatălui, copilăria nu i-a fost întru totul umbrită.

„N-aş putea să spun că n-am avut o copilărie fericită. În ciuda tuturor evenimentelor care au bulversat viaţa familiei noastre, în ciuda anilor de detenţie ai tatălui meu, în ciuda faptului că am trăit pe viu ceea ce se întâmpla în acel deceniu, al cincelea al veacului trecut, întunecatul deceniu cum a fost el denumit, am avut o copilărie, totuşi, fericită, graţie mamei mele, care a fost un om extraordinar şi care a ştiut să ducă toate poverile unei existenţe, aşa cum am spus, bulversată de vânturile istoriei. Ei bine, ea a ştiut să ne unească în jurul dânsei, eram trei copii, şi să ne facă să putem trece peste toată amărăciunea absenţei tatălui, peste toate evenimentele care veniseră peste noi. Nu este un lucru tocmai încântător să spui că prima ta amintire este aceea a unui jandarm care-ţi dă bomboane ca să spui unde este tatăl tău ascuns. Sau să te trezeşti la ora 2 din noapte cu camera plină de oameni înarmaţi care veniseră să-l ridice pe tata pentru a doua detenţie la Canal, celebra ridicare masivă de oameni din 20 august 1952…”

Văduvit de absenţa tatălui său, dar şi de imensa bibliotecă a acestuia, Horia Bădescu a comis în copilărie, din dragoste pentru lectură, primul şi singurul gest de hoţ din viaţa sa. A furat cărţi care urmau să fie arse.

„Acel context despre care am vorbit a făcut ca biblioteca tatălui meu să fie distrusă. Cărţile au fost arse sau ascunse sub grajdul vitelor sau sub podul fânarului. Ceea ce a scăpat din biblioteca lui tata au fost 7-8 cărţi, e adevărat, unele fundamentale. Cred că primele cărţi de filozofie pe care am pus mâna şi pe care le-am citit au fost Prolegomenele lui Kant şi o Istorie a filozofiei făcută de un profesor german, Friedrich Paulsen. O spun acum, fără ruşine, eu, care am fost un împătimit de carte, făceam, cum fac copiii, troc între ei cu cărţi: eu îţi dau o gumă, dacă tu îmi împrumuţi cartea s-o citesc, eu îţi dau cartea asta, tu îmi dai două cărţi pentru ea… Mărturisesc că atunci am comis primul şi ultimul meu gest de voleur, de hoţ. Am furat două cărţi din cuferele de la Căminul cultural, erau cufere cu cărţi care trebuiau arse. Şi-am luat de-acolo Arhanghelii lui Agârbiceanu şi încă o carte pentru copii care se chema Întâiele transatlantice au fost de lemn, erau cărţi publicate înainte de al doilea război mondial. Eram atât de înfometat de cărţi şi n-aveam cărţi, încât, la un moment dat, am încercat să transcriu de mână toate cele trei volume ale Fraţilor Jderi de Mihail Sadoveanu, ca să le am eu.”

Fericita întâlnire cu poezia s-a produs datorită pasiunii pentru şah şi a unei şarje în versuri a colegilor de clasă.

„Momentul declicului pentru a începe să scriu poezie a fost unul total străin de sfera poeziei. Eram, la vremea tinereţii, mai sunt şi-acum, deşi n-am mai practicat decât rar, un foarte bun şahist. Eram atât de pasionat încât ajunsesem la un moment dat să dezleg probleme de şah în orele de clasă – mărturisesc acest păcat. Profesorul de chimie m-a prins o dată dezlegând la ora lui o problemă de şah. Mi-a ars un 2 cât mine de mare, eram prin clasa a 10-a, a 11-a. Şi câţiva dintre colegii mei, foarte buni şi foarte talentaţi, mi-au făcut o şarjă prietenească, satirică, în versuri. La care eu m-am simţit obligat să răspund. Ei bine, vă rog să mă credeţi că acel moment a declanşat în mine plăcerea de a scrie poezie.”

Absolvent al Filologie clujene, echinoxist din prima generaţie, Horia Bădescu a debutat editorial în 1971. De curând, Editura Eikon i-a tipărit în trei volume opera poetică integrală, sub titlul „Cărţile vieţuirii”.

Dan Moşoiu