Oameni de poveste. Profesorul Ion Pop

Este unul dintre cei mai cunoscuţi profesori ai Clujului universitar. A format zeci de generaţii la Filologia clujeană. Critic şi istoric literar, autor a numeroase studii despre poezie, despre avanagarda poetică românească, despre spaţiul cultural transilvănean şi interacţiunile lui cu vasta cultură europeană. Teoretician literar şi, totodată, poet.

Articol editat de DSRNetworkAdmin, 2 martie 2015, 23:17 / actualizat: 3 martie 2015, 9:09

Profesorul Ion Pop s-a născut în 1 iulie 1941, în judeţul Maramureş. Istoria învolburată a anilor ’50 i-a pus familia pe drumuri, aducând-o, până la urmă, la Cluj.

„Eu am stat la Mireşu Mare până la 11 ani, adică până în 1952, când, în condiţiile istorice cunoscute ale persecuţiilor, legate de o anumită categorie de ţărani – bunicul meu fiind considerat chiabur, deşi nu avea cine ştie ce avere -, părinţii mei s-au hotărât să plece din sat, pentru că li s-a spus foarte clar că nu voi putea continua în clasa a V-a. Şi-atunci ei au crezut că au de-a face cu cineva care promite cât de cât (râde) şi şi-au luat lumea în cap. Au străbătut Transilvania cu foarte mari dificultăţi, până când ne-am aşezat în Cluj. Aici am continuat clasele gimnaziale, liceul l-am făcut la „Emil Racoviţă”, un liceu prestigios, în care am avut profesori de prima mână, din vechile generaţii ale fostului Seminar pedagogic. Mai ales un profesor de literatura română, Vasile Scurtu, şi unul de franceză, Constantin Popescu, care mi-au marcat viaţa, pentru că şi unul, şi altul m-au îndreptat spre două arii lingvistice şi culturale esenţiale, mai apoi, pentru mine. În concluzie, am avut profesori excelenţi la liceu. Am avut, de asemenea, câţiva colegi foarte buni, interesaţi de literatură, Virgil Stanciu, Gheorghe Săsărman, Ioan Horotan… Vă spun, în acei ani, la liceu, noi am avut norocul unei educaţii un pic mai largi decât cea strict încadrabilă în programa şcolară. De exemplu, profesoara noastră de logică, de psihologie, pe care întotdeauna am identificat-o cu Doamna T, din romanul lui Camil Petrescu, ne-a vorbit despre Discursul asupra metodei al lui Descartes, ne-a invitat, ne-a încurajat să citim. Ne făcea audiţii muzicale, am ascultat dublul concert de Bach pentru prima oară în liceu… Erau nişte lucruri care ne scoteau dintr-un fel de rutină a învăţământului, oferindu-ne o foarte mare deschidere spre cultură.

Am făcut apoi Facultatea de Filologie, între ’59 şi ’64, şi am avut şansa să fiu reţinut la catedră, ca preparator, chiar de la 1 septembrie 1964.”

Tânăr universitar, criticul şi istoricul literar Ion Pop va deveni în scurt timp, pentru generaţii şi generaţii de studenţi, Profesorul, cu majusculă, cel care le-a influenţat în mod esenţial viaţa şi, pentru unii dintre ei, cariera literară. Pe de altă parte, întâlnirea cu o serie de studenţi excepţionali avea să-i contureze tânărului, pe atunci asistent, parcursul profesoral.

„Contactul cu studenţii a însemnat enorm pentru mine. Ca foarte tânăr preparator şi asistent am condus un cenaclu literar al Facultăţii, apoi am intrat la revista Echinox, care este, poate, cel mai mare eveniment, unul decisiv pentru biografia mea umană şi literară. Am avut şi şansa extraordinară de a trăi printre studenţi foarte talentaţi. Am comunicat foarte bine cu ei. Pe deasupra, mie mi-a plăcut foarte mult să predau. Nu ştiu în ce măsură am avut şi un talent pedagogic cu adevărat, dar m-am simţit foarte ataşat de ceea ce le spuneam studenţilor, am încercat întotdeauna să comunic cât mai direct şi mai omeneşte cu ei, am încercat să evit formalismele şi o anumită morgă universitară. Sigur, n-am reuşit întotdeauna…”

Ion Pop este criticul al cărui destin se leagă de existenţa grupării Echinox, devenind, în scurt timp, mentorul acesteia. Din 1969, de la al doilea număr al revistei, şi până în 1973, a ocupat funcţia de redactor şef. Perioada cea mai intensă, cea mai dinamică, cea mai lipsită de constrângeri a revistei Echinox.

„Eram de la început legat de gruparea echinoxistă, dar, spun încă o dată că nu am fost printre fondatorii revistei, dar până la urmă am fost, ca să zic aşa, adoptat şi, nu numai adoptat, ci am devenit, dacă vreţi, şi un fel de îndrumător – modest, evident -, dar perfect integrat în această comunitate tânără.”

Profesorul Ion Pop a debutat editorial cu poezie, dar critica şi istoria literară avea să fie domeniul care-l va impune în prim planul vieţii literare, în special cu studiile despre avangardismul poetic românesc. Profesorul Ion Pop este şi coordonatorul amplului Dicţionar analitic de opere literare româneşte, apărut în patru volume.

Dan Moşoiu