Ceaiul negru întăreşte oasele
Ceaiul negru întăreşte oasele, susţin cercetătorii niponi. Aproximativ 10 milioane de locuitori ai Planetei suferă de afecţiuni ale sistemului osos. Consumul de ceai negru are efecte pozitive asupra sănătăţii, în general, şi întăreşte sistemul osos. La această concluzie au ajuns specialiştii Universităţii din Osaka, titrează publicaţia „Asahi Shimbun”. Oamenii de ştiinţă niponi au reuşit să stabilească că unul dintre polifenoli TF3 (Polifenoli – un tip de substanţe chimice care, cel puţin teoretic, pot proteja împotriva unor boli comune şi diminuează efectele îmbătrânirii), care face parte din această băutură, are efect benefic asupra tratării osteoporozei, boală care duce la reducerea densităţii osoase.
Articol editat de , 4 martie 2015, 06:00
Anul trecut, cercetătorii chinezi au ajuns la concluzia că persoanele care consumă câte o ceaşcă-două de ceai pe zi au un risc scăzut cu 28% de expunere la fracturi osoase.
RADOR
Nu uitați, Radio Cluj se poate asculta și online AICI