Dieta de slăbire 5:2
Dietele sunt multe şi variate, însă nu toate sunt recomandate de medicii nutriţionişti.
Articol editat de , 6 martie 2015, 06:00
Cea mai nouă cură de slăbire este 5:2, caracterizată prin post şi înfometare timp de două zile pe săptămână, aceasta stimulează longevitatea şi îi ajută pe oameni nu doar să slăbească, ci şi să se protejeze faţă de o serie de maladii grave, precum diabetul, cancerul şi Alzheimer. Creată de nutriţionistul Michael Mosley, aceasta dietă constă în reducerea aportului caloric, la doar 500 de calorii pentru femei şi 600 de calorii pentru bărbaţi, timp de două zile neconsecutive în fiecare săptămână. În celelalte cinci zile, nu există constrângeri alimentare, iar adepţii acestui tip de regim alimentar mănâncă în mod normal, scrie „Daily Mail”.
Noul studiu arată că beneficiile pentru sănătate ale dietei 5:2 se menţin şi atunci când adepţii ei respectă principiul „postului şi înfometării” într-o zi şi mănâncă peste medie în ziua următoare. Totuşi, beneficiile acestei diete se menţin doar dacă oamenii nu îşi sporesc aportul zilnic de antioxidanţi, care se găsesc în concentraţii mari în „super-alimente” precum aronia, vitamina C şi suplimente de vitamina E.
Pe parcursul unei perioade de trei săptămâni, cei 24 de participanţi au alternat zilele în care au primit 25% din aportul caloric zilnic cu cele în care au primit 175% din aportul caloric. Studiul, realizat de cercetătorii de la Universitatea Floridă din Statele Unite, a avut în vedere schimbările de greutate, presiune arterială, ritm cardiac şi glicemie suferite de participanţi vreme de zece săptămâni.
RADOR
Nu uitaţi, Radio Cluj se poate asculta şi online AICI