Un elogiu adus frumuseţii. Un elogiu adus femeii…
Articol editat de Carmen Sas, 8 martie 2015, 12:15 / actualizat: 9 martie 2015, 12:06
Articol editat de Carmen Sas, 8 martie 2015, 12:15 / actualizat: 9 martie 2015, 12:06
Privind în fugă calendarul, uităm pentru o clipă marile noastre problem şi ne dăm seama că a sosit încă o primavară ca o dimineaţă în ziua mare a anotimpurilor. Fiecare anotimp seamănă cu un temperament, seamănă cu noi şi gândurile noastre ce aşteaptă să se deschidă în floare, amintindu-ne de lămpile care se sting atunci când speranţele se aprind…
Chiar dacă zilele trecute a nins, primăvara simţim mai mult cum ne apropiem de soare, de acest senior al timpului şi chiar dacă el seamănă în aceste zile cu o rană printre norii spălăciţi, ne aminteşte ceva. Ne aminteşte că el este marele stăpân al umbrelor, al Întunericului, al acelui lucru pe care-l vedem la fel de bine cu ochii deschişi sau închişi. Dar, să nu uităm că primăvara este anotimpul înţelegerii iar înţelegerea este un început de aprobare…
Luna Martie sau a ,,Mărţişorului” este legată de obiceiul cu acelaşi nume ce simbolizează sosirea primăverii. Renaşterea naturii aducând oamenilor puteri şi speranţe noi se leagă prin tradiţie de invocarea bunirilor auguri printr-un semn anume, care este mărţişorul.
Dăruirea unui mărţişor este o urare de fericire, sănătate, belşug şi frumusete, dar această credinţă avea interpretări diferite de la regiune la regiune. În unele locuri, mărţişorul se purta de la 1 Martie timp de 9 zile, până la sărbătorirea celor 40 de Sfinţi Mucenici iar în altele se păstra până la Paşti sau începutul lunii Mai, după care se aşeza sub o icoană sau se agăţa de o creangă a unui pom înflorit.
Primăvara este un anotimp mereu aşteptat, iar imaginea ei poate fi exprimată în nenumărate chipuri, fiindcă anotimpul este predestinat asteniilor de tot felul. Sigur, motivele de îngândurare se găsesc uşor dar după iarnă merită să nu mai fim atât de pesimişti şi să ne bucurăm de darurile primăverii. Sau, cel puţin să dăm frâu liber fanteziei, imaginându-ne întinderile nesfârşite peste care se aşterne acum veştmântul verde al optimismului.
Apoi, să privim cerul. Acest cer al primăverii, care ne spune că cineva întoarce mereu clepsidra. Acest cer care poate fi deopotrivă senin sau încruntat a furtună şi atât de asemenea sufletului omenesc.
Primăvara aducem mereu un nou elogiu femeii şi pământului, acelor entităţi care rodese mereu şi nasc frumuseţe. Iar frumuseţea rămâne mitul etern, la fel cum sunt anotimpurile, cerul şi stelele, viaţa şimoartea.
Apoi, în luna martie aducem an de an un semn de respect colectiv femeii şi frumuseţii ei. Dar, ne-am obişnuit să credem că frumuseţea este un fel de vanitate a ochilor şi o încântare a sufletului, ce aminteşte de o domnie fără paznici, într-un regat care ştie să se apere singur…
Dar, ea este un avantaj plăpând ca o eternitate scurtă, pe care noi am vrea s-o prelungim la infinit, find tot ce privim cu plăcere, ştiind că e singurul lucru care nu există pe jumătate.
Tot femeile ne îndeamnă să privim cerul cu admiraţie şi respect, iar apoi să ne întoarcem privirile spre noi înşine, să visăm şi să sperăm, fiindcă primăvara oamenii îşi fac planuri şi ordine printre priorităţi. Pentru cei pesimişti, anotimpul verde are magia de a transforma disperarea nevrotică într-o nefericire obişnuită şi suportabilă. Dar, chiar în această stare, se naşte optimismul!
Am început prima lună a calendarului de primăvară, împărţind mărţişoare şi gândindu-ne la simbolul de 8 martie al eternului feminin. Trebuie să ne gândim cu mare atenţie, fiindcã Pământul a fost cândva al bărbatului, dar apoi a apărut Eva…
Nu trebuie să fim misogini, fiindcă pot rezista la orice în afară de tentaţii iar misoginul trebuie să ştie că este un bărbat care apreciază femeile tot atât de mult cât se apreciază ele între ele. Dar şi el are un strop de dreptate, fiindcă ce bine ar fi dacă am putea să cădem în braţele femeii fără să intrăm în ghearele ei…
În ,,Don Quijote”, Cervantes ne spune că femeia e sufletul bărbatului, e lumina care îl călăuzeşte spre gloria lui, dar Balzac susţine că EA este o sclavă ce trebuie dresată pe un tron…
Această făptură distinsă, independentă, instinctive şi câteodată de neînţeles, este un etern Diogene care cu felinarul în mână, ştie ce caută…
Femeia este o mare realitate, la fel ca şi războiul. Este o mare a naufragiilor fatale. Este o gândire a naturii, dar o gândire dansând…
Dar, toate se petrec într-o lume în care MAMA este cea mai înaltă onoare şi cel mai mare noroc al femeii!
La mulţi ani, doamnelor şi domnişoarelor!
prof.dr.ing. Radu Munteanu