Prima audiţie absolută: Uvertura la Regele Moare de Dan Variu
Concertul Filarmonicii de Stat Transilvania de vineri, 7 martie, a propus în program muzică nouă românească. Cu o primă audiţie absolută, Uvertura din Regele moare după Eugen Ionesco, lucrare orchestrală a compozitorului Dan Variu (membru al Corului Filarmonicii Transilvania) avem prilejul să vorbim despre preocupările componistice ale unui foarte activ compozitor clujean. Compozitorul Dan Variu a absolvit Academia de Muzică Gh Dima, este doctorand şi cadru didactic asociat al Academiei de Muzică Gh Dima, cu o intensă activitate interpretativă şi componistică.
Articol editat de , 9 martie 2015, 19:25 / actualizat: 10 martie 2015, 8:18
Ce v-a determinat să alegeţi piesa lui Eugen Ionesco Regele moare?
Dan Variu: Piesa Regele moare am descoperit-o pentru prima dată acum aproximativ zece ani. Pot spune că m-a imboldit curiozitatea, alimentată mai apoi de multitudinea elementelor muzicale care se puteau încadra perfect în structura piesei. Combinarea diferitelor stiluri muzicale a reprezentat o constantă în creaţia mea, compozitor fiind. Am sesizat paralela procedeelor în momentul în care m-am apropiat de această piesă de teatru, unde Eugen Ionescu alternează elemente moderne cu un limbaj şi context arhaic.
Ce semnificaţie are pentru dumneavoastră această primă audiţie absolută a Uverturii?
DV: A fi compozitor este un lucru minunat pentru mine şi mă bucur mult de colaborarea şi sprijinul Filarmonicii de Stat Transilvania, împreună cu care am parcurs deja mai multe proiecte şi am satisfacţia că ele nu se opresc aici. Este de dorit să reuşim să creăm propria noastră identitate, să arătăm altora specificul nostru în cultura românească. În acest sens, mi se pare că merg pe o cale care nu este bătătorită şi pe un drum care merită explorat.
Cum ajung transpuse în muzică ideile piesei de teatru?
DV: De la început am fost marcat de didascaliile piesei, care pentru mine reprezintă o uşă deschisă către o lume foarte largă, muzicală. Spre exemplu, un citat relevant din cadrul indicaţiilor introductive ar fi: „ … se aude o muzică regală derizorie, imitată după les Levers du Roi din secolul al XVII-lea.” Am căutat astfel să mă documentez, să aflu ce înseamnă secolul al XVII-lea şi ce aduce nou acea epocă din punct de vedere muzical. Jean-Baptiste Lully, Marc-Antoine Charpentier, Michel de Lalande, sunt doar vârfurile care creionează lumea Regelui Soare, Ludovic al XIV-lea, şi a reverenţei care îl înconjoară.
Ulterior am observat alte detalii şi multitudinea versurilor care pot fi asociate cu muzica: „În fruntea armatelor voastre, aţi luat parte la două mii de bătălii. Mai întâi, pe-un cal alb cu panaş roşu care sărea în ochi şi nu v-a fost frică. Mai târziu, când v-aţi modernizat armata, în picioare pe un tanc, sau pe aripa avionului de vânătoare, în capul formaţiei.” Dacă ar fi să ne gândim la secolul în care se petrece acţiunea, calul şi sabia ni s-ar părea cu totul obişnuite în acel context. Însă din cuvintele „în picioare pe un tanc”, sau „pe aripa avionului de vânătoare”, ne dăm seama că Eugen Ionescu întrece cu mult gândirea epocii în care se încadrează acţiunea sa, trimiţându-ne spre modernitate. De asemenea, o situaţie similară apare în momentul când este evocat cuvântul „livingroom” cu referire la camera tronului, care ne demonstrează încă o dată corespondenţa între vechi şi nou. Această corespondenţă am încercat să o transpun în sens muzical, printr-o traversare temporală între baroc şi jazz. Cele două stiluri nu sunt alese la întâmplare. Tehnic, perioada basululi cifrat caracteristic barocului se regăseşte însă perfect în jazz-ul zilelor noastre, cu acelaşi principiu de funcţionare. Alăturarea aceasta, care unora li s-ar părea, poate, total nepotrivită, mi-am permis să o fac, inspirat de textul lui Ionesco.
Aceasta este o piesă documentată istoric. La început, asemănarea cu Lully este de-a dreptul izbitoare ca stil şi tipar. Însă în momentul în care aceeaşi temă este transpusă în jazz, cu acelaşi conţinut armonic, contrastul dintre cele două creează un alt climat, fiind exact ceea ce trebuie pentru Regele moare. Ca scriitură muzicală, în baroc, prima parte este suavă, lentă, fiind urmată de fugato. Eu am preluat acest model. Prima secţiune în stil baroc, iar reluarea ei în jazz, respectă astfel gândirea epocii pe care o combin cu elementul modern. Obiectivul meu este să ating toate normele stilului. Prin această alăturare de zone stilistice am încercat să redau cu fidelitate fiecare aspect muzical în parte, atât în ce priveşte perioada barocă, cât şi în ce priveşte universul jazz-ului de astăzi.
Gândiţi o eventuală dezvoltare a uverturii într-o operă sau în alt gen muzical?
DV: Întâmplarea face că anul 2015 este reprezentativ atât datorită statutului de Capitală Europeană a Tineretului pe care Clujul l-a obţinut, cât şi datorită marcării a 300 de ani de la moartea Regelui Soare. De aceea, am simţit dorinţa de a continua proiectul, nelimitându-mă doar la o uvertură. Doresc o dezvoltare a sa, în forma unui gen mixt, teatru-operă sau teatru muzical, în care muzica alternează în prim plan cu actorii în scenă. În continuarea proiectului, pentru o mai mare accesibilitate a piesei în viitor, am căutat să păstrez textul în limba franceză alături de cel în limba română, într-un volum cu caracter sinoptic. De asemenea, am împărţirea piesa în scene, pentru o utilizare mai uşoară de către regizor, în vederea montării sale.
Ramona Pop şi Oana Cristea Grigorescu
