Ascultă oameni de poveste: Vali Şerban
Articol editat de Bianca Câmpeanu, 10 martie 2015, 22:00 / actualizat: 11 martie 2015, 8:57
Vali Şerban este, fără îndoială, unul dintre cei mai cunoscuţi oameni din judeţul Alba. Nu e politician, este un interpret de muzică folk care a încântat generaţii de români în cei peste patruzeci de ani de carieră:
Vali Şerban: „Am început să cânt prin 1968 la chitară, în ’69 cunoscusem deja câţiva băieţi alături de care reuşisem atunci să încropim o trupă, se numea „Tinerii”, o trupă zgomotoasă-amestecam beat-ul cu pop-ul, cu tot ce era la modă atunci şi ceea ce se putea cânta pe scenă. Apoi, vrând-nevrând am luat contact şi cu muzica folk. După 1970, genul începuse să se evidenţieze, începuse să fie agresiv în modul cel bun, iar după înfinţarea Cenaclului „Flacăra” în 1973, fireşte că devenise un obicei, o modă. În 1977, pe Câmpia Libertăţii deveneam membru al Cenaclului, timp de nouă ani.”
Rep: Timp în care, mă gândesc, ai avut multe aventuri!
Vali Şerban: „Numai aventuri, dacă luăm în seamă că simplul fapt de a te urca pe scenă, era chiar o aventură! Nu semăna nici un recital cu un altul. Din cele peste o mie de spectacole ale Cenaclului, nu cred că au semănat două!”
Rep: O întâmplare hazlie din timpul Cenaclului?
V.Ş. „Nu ştiu, sunt sute…una, de exemplu, care apare şi în cartea „Istoria unui vis”, s-a întâmplat la Satu Mare, eram cu flautistul Sorin Mingheat în cameră şi, fireşte că repetam, la două sticle de vin negru, fiecare pe partitura sa, era vestitul Merlot şi era şi perioada în care, din motive de ordine politică şi disciplină, Adrian Păunescu făcea des incursiuni nocturne prin camerele noastre pentru a surprinde diverşi ticăloşi, beţivi şi desfrânaţi asupra faptului. Noi l-am auzit apropiindu-se pe coridor: unde s- ascundem sticlele? N-aveam unde-erau desfăcute, şi în ultima secundă am băgat de seamă că aveam la dispoziţie cizmele mele noi, galbene cu carâmb înalt, luate chiar din Satu Mare; am introdus sticlele în cizme, dar cu ce să acoper, că se vedeau, era lângă uşă! Am luat repede ciorapii pe care-i purtasem o zi întreagă şi i-am pus peste turecile cizmelor. A intrat Păunescu, fireşte că a văzut cizmele şi-am spus gata, s-a terminat!, îl tenta să vadă ce-i înăuntru, dar ciorapii mei erau o barieră de netrecut, aşa că ne-a ameninţat în stilul lui să ne vedem de treabă şi să ne odihnim şi a plecat. Dar abia după cinci, şase minute am reuşit să râdem cu Sorin Mingheat.”
Un om impresionant, cu o carieră impresionantă. Ei bine, de acum doi ani, alba iulienii sunt şi mai impresionaţi de când au observat în cetatea Alba Carolina, o statuie a lui Vali Şerban.
Rep: Vali, cum de te-ai trezit cu o statuie în cetatea Alba Carolina?
V.Ş. „A fost o conjuctură fericită şi e foarte bună întrebarea, pentru că s-a dus vestea statuii mele, atâta vreme cât eu încă mai circul pe poteca vieţii. E vorba de conjunctura în care îl cunoşteam, lucrând la porţile cetăţii, pe sculptorul Ştefan Binţinţan. Acesta căuta figuri emblematice pentru toate statuile pe care urma să le plaseze în Cetate, şi pentru una dintre statui, intelectualul de secol 19, s-a gândit că figura mea ar fi foarte potrivită.”
Dincolo de această coincidenţă rămâne însă, faptul că Vali Şerban este unul din acei oameni care chiar merită o statuie în cetatea din Alba Iulia.
Cezar Firu
Nu uitaţi, Radio Cluj se poate asculta şi online AICI
