Dolarul american a atins un nou maxim istoric
Cursul dolarului american îşi continuă trendul ascendent.
Acesta a ajuns miercuri la 4 lei şi 20 de bani, cu 8 bani mai mare decât marţi, a anunţat Banca Naţională a României.
Dolarul s-a întărit cu peste un procent în raport cu euro, cotaţia de miercuri a monedei unice europene coborând sub 1 dolar şi 6 cenţi.
În raport cu leul românesc, euro a rămas constant, având un curs de 4 lei şi 44 de bani. Cursul oficial al francului elveţian calculat pentru miercuri este de 4 lei şi 17 bani.
Vicepreşedintele Asociaţiei Analiştilor Financiar-Bancari din România, Ionuţ Dumitru spune că atât preţul energiei cât şi cel al combustibililor au o pondere importantă în costurile lunare pe care trebuie să le achite românii, astfel încât impactul aprecierii dolarului nu va fi nesemnificativ.

Articol editat de Andrada Ștefănescu, 11 martie 2015, 19:27
El a adăugat că românii care au credite în dolari vor fi obligaţi să achite rate mai mari la bănci.
RADOR