Ascultă oameni de poveste: Vasile Szekely, absolvent al celei mai dure şcoli a vieţii

În 23 ianuarie, preşedintele Johannis semna documentele prin care un grup de 7 supravieţuitori ai lagărelor naziste era decorat cu Ordinul Serviciul Credincios în grad de Cavaler. Între ei, clujeanul Vasile Szekely.

Articol editat de Carmen Sas, 15 martie 2015, 22:00

S-a născut în 1929, dintr-o familie de evrei săraci care locuiau în actualul cartier Gheorgheni. 15 ani mai târziu, mama, tata, un băiat de 22 de ani, Emerich şi unul de 15, Vasile, împărţeau o cameră şi-o bucătărie.

În ciuda sărăciei, copilăria nu i-a fost una tristă. Ṣcoala era şcoală, iar prieteniile interetnice erau normale. După începerea războiului, statul maghiar, care ocupase Clujul, a impus purtarea, de către evrei, a stelei galbene. Vasile Szekely n-a purtat-o niciodată. Nici el şi nici fratele lui, pentru că li se părea suprema umilinţă. Din păcate, se înşelau. Răul cel mare de-abia urma să vină.

Într-o zi din luna mai 1944, întorcându-se acasă, băieţii au văzut în poarta casei lor un camion, în care jandarmii maghiari le îmbarcau părinţii. Destinaţia era deja cunoscută: ghetoul. Mama le-a făcut semne disperate să nu se apropie, pentru ca măcar ei să scape. A fost ultima dată când Vasile a mai văzut-o. Printr-un complex de împrejurări, fratele lui avea s-o mai întâlnească în lagărul de la Buchenwald, unde femeia şi-a trăit ultimele săptămâni de viaţă.

Cei doi fraţi Szekely s-au internat de bunăvoie în ghetoul din Baia Mare, crezând că acolo îşi vor regăsi părinţii, sau, măcar, îşi vor putea câştiga pâinea mai uşor.

Singurul rezultat a fost îmbarcarea lor în trenurile morţii şi debarcarea pe peronul de triaj de la Auschwitz, la cheremul lui Joseph Mengele.

Băieţii erau amândoi bine făcuţi, solizi, aşa că Mengele i-a ales pentru muncă, la Birkenau. Cine nu era considerat apt de muncă, mergea direct la camera de gazare.

A urmat transformarea omului într-o piesă de inventar: duş, tuns, ras complet, confiscat absolut orice obiect personal, tatuarea unui număr (58.588) şi echiparea cu zdrenţele vărgate care-i certificau statutul de Häftling (deţinut).

Prima noapte la Birkenau a fost ceva de coşmar: oameni culcaţi pe jos, efectiv în straturi. In nopţile următoare, priciul: o platformă din scândură pe care 10 oameni dormeau aşezaţi ca sardelele, în dungă. Ca să te întorci trebuia să trezeşti tot rândul. iar ca să ieşi, soluţia era să calci peste acele trupuri,oricum vlăguite.

Vasile Szekely s-a numărat printre norocoşi. În scurt timp a fost transferat într-un lagăr de muncă propriu-zis, la Bochum, unde nu se urmărea lichidarea deţinuţilor ci exploatarea cât mai eficientă a muncii lor. Nici fratele lui, Emerich, chiar dacă a rămas la Buchenwald, n-a nimerit în cel mai rău loc posibil, fiind trimis la un atelier de confecţionat obiecte casnice pentru personalul SS.

După apropierea frontului şi intensificarea bombardamentelor anglo-americane, deţinuţii de la Bochum au ajuns din nou la Buchenwald, unde viaţa lor nu valora nimic. Sansele de supravieţuire depindeau de noroc, voinţă şi speranţă.

Mai mult, însă, la Buchenwald a funcţionat o organizaţie secretă formată din comunişti, care a limitat pe cât posibil efect ele dezastruoase ale regimului aplicat de nazişti deţinuţilor, ba chiar, la final, a reuşit să se înarmeze, interzicându-le SS-iştilor să-i lichideze pe oameni înainte de a se retrage. Pe 11 aprilie 1945, în lagăr au intrat primii soldaţi americani. Celor doi fraţi Szekely, tineri şi încă bine făcuţi, li s-a propus să se înroleze în armata americană, cu care, apoi, să plece în Statele Unite, dar tinerii au refuzat. Ei voiau doar să se întoarcă acasă, la Cluj.

După mai multe peripeţii, au ajuns, iar vieţile lor au luat-i pe un făgaş normal, chiar frumos. Băieţii au ales învăţătura, deşi ispite erau, chiar şi atunci, destule. Emerich Szekely, în cele din urmă, a devenit profesor universitar la Cluj, iar Vasile, după ce şi-a făcut studiile la Leningrad, a devenit unul dintre cei mai buni ingineri de căi ferate din România, activ până către vârsta de 80 de ani.

Distincţia primită din partea preşedintelui Johannis îl onorează, spune Vasile Szekely, dar crede că, în acest fel, i se recunosc şi meritele ca inginer de căi ferate, nu doar suferinţele de evreu în Holocaust.

Dan Horea

Nu uitaţi, Radio Cluj poate fi ascultat şi on line, AICI.