Elev, caut Universitate. Preferabil în străinătate
Articol editat de DSRNetworkAdmin, 18 martie 2015, 11:16
Sute de elevi şi studenţi au invadat, realmente, marţi, 17 martie, holurile Sălii Polivalente din Cluj, la Târgul Internaţional de Universităţi, RIUF 2015, în căutarea unei posibile destinaţii universitare. E drept că şi oferta a fost pe măsură, Universităţi din 9 ţări europene, dar şi din România, arătându-se dornice să recruteze viitori studenţi din Cluj. Sergiu Scripca, reprezentantul firmei organizatoare:
„Ei au venit, practic, să vadă ce opţiuni au de studiu şi nu numai. Asta-şi propune Târgul, să le ofere o perspectivă completă asupra variantelor pe care le au la dispoziţie şi asta vedem şi noi după vârsta celor care vin. Nu vin doar elevi din ani terminali sau studenţi din anul întâi, vin şi elevi din anii mai mici, tocmai pentru a vedea care sunt opţiunile lor în viitor. Noi asta ne şi propunem: să le oferim o plajă cât mai variată de opţiuni. De la Universităţile internaţionale prezente aici, peste 40 de Universităţi, dintre care 10 din Germania, instituţii de top în lume, până la Universităţi din România, în special din Cluj şi din Bucureşti.”
Făcându-ne cu greu loc prin aglomeraţia de la Sala Polivalentă, ne-am oprit la câteva standuri.
„Sunt studentă anul întâi la Greenwich, în Londra. Elevii care vin la noi se interesează de costuri şi dacă este o educaţie foarte bună la această Universitate. Eu am avut o experienţă extraordinară, de aceea m-am şi oferit să vin aici, voluntară, să aduc cât mai mulţi români la Universitatea mea. Primele două săptămâni la Greenwich au fost cele mai frumoase din viaţa mea şi vreau să aduc cât mai mulţi români care să treacă prin experienţa pe care am trăit-o eu.”
„Noi promovăm un examen de limbă pentru toţi elevii care doresc să studieze în Germania. Este un test recunoscut de toate Universităţile şi practic le oferim mai multe informaţii despre conţinutul probei, despre cum pot să-l susţină.”
„Organizăm tabere internaţionale pentru elevi, cu precădere, dar şi pentru studenţi. Sunt tabere în Marea Britanie, Germania şi Franţa, axate pe limbă. În Marea Britanie se studiază, pe timpul verii, curricula britanică.”
Elevii şi studenţii cu care am stat de vorbă ne-au mărturisit că îşi doresc să studieze la o Universitate din străinătate, dar n-ar ocoli nici Universitatea Babeş-Bolyai.
„Caut o facultate la care să mă înscriu, m-am gândit la mai multe, dar încă nu ştiu exact. Vreau IT sau Marketing.”
„Eu sunt de etnie maghiară şi aş studia, evident, în limba maghiară. Şi de aceea am venit la standul Universităţii Babeş-Bolyai, vreau să studiez aici, nu vreau să mă duc în Ungaria, vreau să rămân în România şi UBB-ul cred că e cea mai bună soluţie.”
„Sunt foarte multe informaţii interesante legate de diverse Universităţi din Londra: costurile pentru acomodare, pentru studii, cerinţele pentru admitere, multe detalii utile. Pe mine personal m-ar interesa domeniul de matematică, statistică şi economie, mai mult partea practică a matematicii, cum poţi s-o foloseşti în viaţa reală. Am mai multe opţiuni, dar mă voi hotărâ după bacalaureat.”
„Mie mi-ar plăcea foarte mult să merg să fac masterul în Statele Unite sau în Marea Britanie şi am primit informaţii despre finanţarea studiilor, despre cazul unei fete care a primit o bursă de 64 de mii de dolari…”
„Foarte interesant! În primul rând în Anglia m-ar interesa. Un master în busines, în management, asta mi-aş dori.”
„Eu m-am gândit la Contabilitate de mult timp şi acum la standul UBB chiar am primit informaţii folositoare.”
Ce trebuie să facă tinerii elevi pentru a-şi vedea visul ochii?
„Să înveţe foarte bine la liceu şi să ia note bune la Bacalaureat. Să fie motivaţi. Odată ce te-ai decis, deja este foarte uşor”, ne-a spus fericita studentă a Universităţii Greenwich din Londra.
Dan Moşoiu
Nu uitaţi, Radio Cluj poate fi ascultat şi on line, AICI.