O planetă tot mai puţin albastră
Conferința Națiunilor Unite pentru Mediu și Dezvoltare de la Rio (decembrie 1992) instituia Ziua Mondială a Apei, pe care de atunci o lume întreagă o sărbătorește în fiecare 22 martie. În anii ‘90 se avea în vedere, prin fixarea unei zile special dedicate apei, conștientizarea opiniei publice și a decidenților deopotrivă asupra necesității protejării apelor și limitării (dacă nu opririi pur și simplu) a risipei de apă dulce.
Articol editat de , 21 martie 2015, 07:00 / actualizat: 24 martie 2015, 10:02
De unde preocuparea tot mai crescândă vis-à-vis de apă? Deja în clasele mici se învață că apa este esențială vieții, iar biologii și evoluționiștii ne-au arătat că viața a apărut în apă. Mai mult, viața însăși este făcută din apă. Corpul mamiferelor (și nu numai) este alcătuit într-o proporție semnificativă din apă. De pildă, dacă după ce citiți acest text vă veți uita în oglindă, merită să vă aduceți aminte că aproximativ 65% din ce vedeți este apă. La noii născuți procentul de apă este chiar mai mare, de aproape 80%.
În iulie 1969, Buzz Aldrin, Michael Collins și Neil Armstrong au văzut de pe lună un răsărit de Pământ care i-a impresionat până la lacrimi. Planeta de pe care tocmai veniseră era albastră și vie, iar albastrul acela minunat era dat de mările și oceanele sale, care îi acoperă circa 71% din suprafață. La o primă vedere s-ar putea spune că apă este suficientă pentru toate nevoile omului. Știința ne arată că din păcate nu este chiar așa. Apa dulce constituie doar 3% din total, restul fiind apă sărată, pe care tehnologia anilor noștri o poate desaliniza, însă la costuri exorbitante.
Problema este că industria și urbanizarea consumă cantități enorme de apă dulce, iar apa, ca orice altă resursă a Planetei, este limitată.
În ziua de azi unul din doi oameni trăiesc într-un oraș, iar rata urbanizării este incredibilă. De la începutul parcurgerii acestor rânduri cam 20 de oameni s-au mutat în lume de la sat la oraș, iar 93% din acest proces are loc în lumea a treia, unde orașele sunt deficitare la aprovizionarea cu apă curentă. Aproape un milliard de oameni (din 7 miliarde) nu au în această clipă acces la apă curentă, iar 2,5 miliarde nu au grupuri sanitare civilizate, unde apa este esențială. În aceste condiții, până în 2050 alte 2,5 miliarde de oameni (majoritatea din țări subdezvoltate) se vor muta în orașe oricum deja supra-aglomerate.
În statele industrializate situația pentru omul obișnuit este mai liniștitoare, însă nu și viitorul. Apa dulce tot mai puțină este tot mai întrebuințată în industriile de toate felurile. De pildă, pentru a fabrica un singur automobil, este necesară o cantitate de apă ce ar umple lejer un bazin olimpic. Apele uzate sunt apoi deversate în râuri și fluvii, deseori nepurificate, de unde ajung în pânza freatică, bulversând ecosistemul, cu efecte incalculabile pe termen lung.
Faptul că apa este esența vieții (și poate a morții) a fost demonstrat într-un fel de-a dreptul temerar de savantul japonez dr. Masaru Emoto. El a fost convins că cristalul de apă este sensibil la gânduri, muzică, rugăciune și alte feluri de mesaje, rostite sau nu. A expus apa la blesteme, rugăciune, muzică melodioasă, zbomot infernal, înjurături și declarații de iubire. Apoi a studiat la microscopul electronic efectele acestor stimuli asupa cristalelor de apă. Rezultatul este absolut spectaculos. Forma cristalelor se schimba continuu, în funcție de stimulul la care era supusă apa. După rugăciune, cristalul studiat și fotografiat era regulat și simetric. Dimpotrivă, supus la stres (blestem, zgomote puternice nearmonice, descărcări emoționale negative), cristalul de apă își schimba fundamental aspectul, desfigurându-se pur și simplu într-o formă neregulată și hidoasă. Concluzia omului de știință japonez a fost că apa captează rezonanța energiei în care se găsește și reacționează, de parcă ar avea conștiința ei proprie.
Neîndoielnic, cercetările asupra acestor fenomene vor avansa în anii ce vin, concomitent cu agravarea problemei apei potabile. Într-un interviu recent pentru Radio Cluj, doamna conf. dr. Laura Momeu, de la Facultatea de Biologie și Geologie a UBB, mi-a mărturisit temerea că în viitorul nu prea îmdepărtat, probabil vom asista la unul din cele mai teribile fenomene ale istoriei uamne. Apa dulce va deveni, ca orice “produs” cu valoare mare, obiectul tranzacțiilor la o bursă a apei, la fel ca țițeiul, grâul sau aurul.
Firește, nimeni nu știe astăzi dacă se va ajunge într-adevăr până acolo. Dacă da, va însemna că omenirea nu-și vede nici acum prioritățile vitale, și va pierde o bătălie care va face ca generațiile ce vin să se întrebe dacă specia noastră va fi meritat darul unei planete minunate și albastre…
Cristian Ivaneş
Nu uitaţi, Radio Cluj se poate asculta şi online AICI
