Ascultă Radio România Cluj Live

Remodelling de aortă în premieră la Sibiu

Prima intervenţie chirurgicală de remodelling de aortă pentru tratarea anevrismelor din România a avut loc la un spital privat din Sibiu.

Remodelling de aortă în premieră la Sibiu
Foto: Guvernul vrea să limiteze sporurile medicale

Articol editat de , 24 martie 2015, 17:18

Intervenţia a fost efectuată în premieră ieri la un pacient în vârstă de 53 de ani. În ceea ce priveşte acest tip de operaţii, la momentul actual, nu există într-o formă minim sau noninvazivă, însă le oferă bolnavilor o şansă la vindecare. Până acum, pacienţii care sufereau de anevrism în formă avansată nu se puteau trata decât în străinătate.

În cadrul spitalului nostru, în ultimul an de când am intrat în acest studiu clinic alături de spitale reunite din Franţa, Spania şi Belgia, echipa noastră medicală a realizat peste 30 de intervenţii soldate cu un real succes. Timpul şi riscurile se înjumătăţesc. Din punctul nostru de vedere, această tehnică este una revoluţionară şi nu putem decât să fim fericiţi că am fost cooptaţi în acest studiu european. (Remus Borza, preşedintele spitalului)

Tot astăzi, în cadrul discuţiilor purtate pe marginea premierei naţionale, a avut loc şi inaugurarea Centrului de excelenţă în Chirurgia aortică, în prezenţa lui Sherif Sultan, vicepreşedintele Societăţii Mondiale de Chirurgie vasculară.

 

Cristian Florea

De ce vopsim ouă de Paști?
Diverse joi, 17 aprilie 2025, 00:00

De ce vopsim ouă de Paști?

Absolut toată lumea vopsește în această perioadă ouăle de Paști – atât credincioșii, cât și necredincioșii, pentru care este doar...

De ce vopsim ouă de Paști?
Cinci curiozităţi despre ouăle de Paşti
Diverse joi, 17 aprilie 2025, 00:00

Cinci curiozităţi despre ouăle de Paşti

Ouăle de Paşti sunt poate cel mai recunoscut simbol al sărbătorii, dar puţini dintre noi cunosc diversitatea şi poveştile fascinante care le...

Cinci curiozităţi despre ouăle de Paşti
S-a descoperit o creatură nemaivăzută până acum
Diverse miercuri, 16 aprilie 2025, 00:00

S-a descoperit o creatură nemaivăzută până acum

Datorită climei lor, Insulele Canare se bucură de o mare diversitate de specii endemice atât în ​​faună, cât și în floră.  ...

S-a descoperit o creatură nemaivăzută până acum
De ce prosoapele erau de calitate mai bună în trecut
Diverse marți, 15 aprilie 2025, 00:00

De ce prosoapele erau de calitate mai bună în trecut

Tot mai mulți oameni remarcă același lucru: prosoapele din frotir de azi nu mai sunt ce-au fost odată.   Sunt mai subțiri, își pierd...

De ce prosoapele erau de calitate mai bună în trecut
Diverse luni, 14 aprilie 2025, 18:00

Au fost creați primii dinți umani de laborator

Oamenii de ştiinţă de la Londra au anunţat că au reuşit să creeze în premieră dinţi umani în laborator.   Echipa de cercetători a...

Au fost creați primii dinți umani de laborator
Diverse luni, 14 aprilie 2025, 16:59

O nouă întâlnire de urgenţă din cauza pericolului răspândirii febrei aftoase

Conducerea ANSVSA a avut luni, 14 aprilie, o nouă întâlnire de urgenţă cu reprezentanţi ai asociaţiilor crescătorilor de animale, pentru a...

O nouă întâlnire de urgenţă din cauza pericolului răspândirii febrei aftoase
Diverse luni, 14 aprilie 2025, 00:00

V-aţi săturat de Baby Shark? Ce ziceţi de Nirvana în versiune instrumentală pentru copii?

Există un lucru cu care foarte mulţi părinţi par să fie de acord: cu faptul că după un timp cântecele pentru copii devin atât de enervante,...

V-aţi săturat de Baby Shark? Ce ziceţi de Nirvana în versiune instrumentală pentru copii?
Diverse duminică, 13 aprilie 2025, 12:00

Alimente asociate cu longevitatea

Un expert în longevitate recomandă consumul a cel puţin trei tipuri de alimente zilnic pentru a trăi mai mult.   Sfaturile se bazează pe...

Alimente asociate cu longevitatea