Ascultă Radio România Cluj Live

Când Basarabia se unea cu România

unire

unire

unire
Foto: unire

Articol editat de Carmen Sas, 27 martie 2015, 15:44 / actualizat: 27 martie 2015, 19:45

Era o vreme când Principatul Moldovei era mare și mândru, tocmai cum îl lăsase Ștefan cel Mare. Vecinul de la răsărit n-a șovăit însă, și în 1812, Imperiul Țarist smulge Basarabia, fapt teritorial ce va declanșa o serie de crize regionale și va amplifica, adesea la cote alarmante, animozitatea româno-rusă. Prăbușirea Rusiei țariste în 1917-18 și destabilizarea situației belice în regiune, pune pe tapet reconsiderarea statutului Basarabiei. Republica Democrată Moldovenească ia naștere în 1917, proclamându-și autonomia față de o Rusie în degringoladă politică și militară. Sfatul Țării devenea organul legislativ la noii entități statale, ales democratic.

În contextul debandadei cauzate de haosul în care se afla armata rusă, după pacea de la Brest-Litovsk (3 martie 1918) și dezertarile în masă, plus jaful și violența, la 27 martie, Sfatul Țării votează în favoarea unirii cu Regatul României, după ce, cu două luni înainte, chemase armata română să pună capăt terorii. Unirea cu România, spre diferență de cea a Transilvaniei ce urma să vină, s-a făcut cu condiții, politicienii moldoveni dorind a se asigura că provincia va fi tratată acceptabil de statul care o primea. După aprobarea reformei agrare pentru Basarabia în noiembrie 1918, Sfatul Țării a votat o moțiune prin care aproba unirea fără condiții cu Regatul Român, exprimându-și încrederea în viitorul democratic al noului stat, în care nu mai impunea o protecție specială pentru Basarabia. Nemaifiind nevoie de el, în 27 noiembrie 1918, Sfatul Țării s-a autodizolvat.

A urmat o perioadă nu tocmai fastă pentru noua provincie a României Mari. Dintre toate teritoriile pierdute de Rusia țaristă, Basarabia a fost unica a cărei cedare nu a fost recunoscută de către bolșevici, acest fapt ducând la relații deosebit de tensionate cu România în cei 22 de ani de administrație românească. Mai mult, o parte a locuiorilor basarabeni nu au privit niciodată cu ochi buni unirea cu România, URSS având în ei un aliat însemnat în eforturile de recuperare a provinciei. Pactul Ribentropp-Molotov din 23 august 1939 a însemnat începutul sfârșitului apartenenței la România. Ultimatumul sovietic din 28 iunie 1940 vine doar să pună în aplicare înțelegerea cu Germania nazistă, transformând Basarabia în Republica Socialistă Sovietică Moldovenească, și determinând retragerea spre România mică a unui număr mare de români care nu doreau să ajungă în paradisul sovietic. Cei rămași au avut parte de un tratatent nedemn de o țară civilizată. Între 1940 și 1953 au fost trei valuri succesive de deportări ale românilor în interiorul Uniunii Sovietice. Nu se cunoaște o cifră exactă a celor care au avut de suferit de pe urma acestui tip de represiune stalinistă, însă, pentru perioada 28 iunie 1940 – 5 martie 1953, estimările se ridică la câteva sute de mii de persoane.

De atunci, Basarabia se zbate să iasă de sub cizma influenței rusești. Între timp însă, proporția etnică s-a schimbat dramatic. La recensământul din 1014, 56,8% din locuitori (1.655.326 de perosane) s-au declarat moldoveni, 23,2% (675.299) români, 7,6% ucrainieni (221.992) și 5,46% ruși (159.065). În ceea ce privește limba vorbita, 40,3% au declarat că vorbesc limba română (1.174.635), în timp ce 38,4% au declarat că folosesc limba moldoveneasca (1.117.535), iar 13,2% sunt vorbitori de limbă rusă (383.970). Datele statistice, și ideea „moldovenismului”, intens susținută și promovată de Rusia încă de la încorporarea Basarabiei în Imperiul Țarist în 1812, arată că orice discuție despre reunificare este doar un vis frumos, care nimeni nu știe când și mai ales dacă, se va împlini…

 

Cristian Ivaneş

 

Nu uitaţi, Radio Cluj poate fi ascultat şi on line, AICI.

Etichete:
Expoziția „Artă frământată”, o incursiune în meșteșugul prelucrării lutului
Cultural marți, 11 februarie 2025, 16:48

Expoziția „Artă frământată”, o incursiune în meșteșugul prelucrării lutului

Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău, prezintă expoziția „Artă frământată”, în Beciul Cultural al muzeului.   Această...

Expoziția „Artă frământată”, o incursiune în meșteșugul prelucrării lutului
Elena Ivanca, invitată la o nouă ediție Față-Verso. O poveste de teatru
Cultural marți, 11 februarie 2025, 14:25

Elena Ivanca, invitată la o nouă ediție Față-Verso. O poveste de teatru

Marți, 25 februarie, de la ora 19:00, în Studioul Euphorion, are loc cea de-a cincea ediție a spectacolului-dialog Față-Verso. O poveste de...

Elena Ivanca, invitată la o nouă ediție Față-Verso. O poveste de teatru
Cadou special de Dragobete: 1+1 gratis la „Metamorfoze”
Cultural marți, 11 februarie 2025, 12:01

Cadou special de Dragobete: 1+1 gratis la „Metamorfoze”

Ce te așteaptă la „Metamorfoze”? Un spectacol-concert marca Fără Zahăr, un mix de teatru și muzică live, cu umor și personaje memorabile....

Cadou special de Dragobete: 1+1 gratis la „Metamorfoze”
Bijuterii și proză fantastică la Satu Mare
Cultural marți, 11 februarie 2025, 10:21

Bijuterii și proză fantastică la Satu Mare

Un volum de proză fantastică se lansează miercuri, 12 februarie, la Centrul Județean pentru conservarea și promovarea culturii tradiționale din...

Bijuterii și proză fantastică la Satu Mare
Cultural luni, 10 februarie 2025, 14:30

”Eu sunt vântul”

Un text dramatic al scriitorului norvegian laureat cu Nobel, Jon Fosse este montat în premieră la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj.   Este...

”Eu sunt vântul”
Cultural luni, 10 februarie 2025, 12:17

Piese ale lui Constantin Brâncuși expuse în premieră la Roma

Expoziţia se numește Brâncuşi: scolpire il volo (sculptând zborul) și prezintă o selecţie de opere ale artistului român, expuse în...

Piese ale lui Constantin Brâncuși expuse în premieră la Roma
Cultural luni, 10 februarie 2025, 11:11

Muzică klezmer cu formația ”Mazel Tov”, la Cluj-Napoca

Formația de muzică klezmer ”Mazel Tov” va susține luni, 17 februarie, de la ora 18.00, un nou concert la Casa de Cultură a Studenților din...

Muzică klezmer cu formația ”Mazel Tov”, la Cluj-Napoca
Cultural duminică, 9 februarie 2025, 11:53

”A Valentine’s Rock Symphony” la Filarmonica de Stat „Transilvania”

O zi cu semnificație deosebită, 14 februarie 2025, va fi sărbătorită la Filarmonica de Stat „Transilvania” vineri când pe scena sălii...

”A Valentine’s Rock Symphony” la Filarmonica de Stat „Transilvania”