Când grecii caută daruri…
Independența Greciei, aniversată miercuri fără prea mare fast și cu semi-resemnare la Atena, ne duce înapoi în secolul al 19-lea și la revoluția anti-otomană a lui Alexandru Ipsilanti, care a avut ramificații și în Țara Românească, prin vitejia lui Tudor Vladimirescu și a bravilor lui panduri. Grecii atunci începeau de fapt o revoluție, a cărei dârzenie a dat roade când al doilea protocol de la Londra, din ianuarie 1830, prevedea un stat grec independent, cu rege ereditar. Mai la nord, românii mai aveau de așteptat unificarea principatelor și apoi venirea lui Carol I pentru a putea visa la independență, după războiul ruso-turc de la 1877-1878.
Articol editat de , 27 martie 2015, 00:00
De unde resemnarea grecească acum, în 2015? Comportamentul fiscal iresponsabil din ultimele decenii și deficitele crescânde, au aruncat țara într-un marasm finaciar fără precedent, punând în pericol mortal nu doar propriul echilibru, ci și pe cel al întregii zone Euro, din care Grecia face parte din anul 2001. Gurile rele spun că aderarea Greciei la zona Euro s-a produs după ce a indus în eroare, cu o abilitate remarcabilă, pe toți decindeții europeni de la acea vreme. Ulciorul n-a mers însă mult la apă, iar economia grecească a dat rateuri tot mai serioase odată cu criza de la sfârșitul anilor 2000. Grecia, în pofida unei rele-credințe destul de străvezii, trebuia salvată, și împreună cu ea, mult mai important, moneda europeană. Astfel că troika UE-FMI și Banca Mondială au sărit cu un împrumut–ajutor de urgență de 240 de miliarde de euro, creditorul european cel mai important al guvernului de la Atena, fiind Germania doamnei Merkel. Desigur, această sumă uriașă era acordată în schimbul unei serii de reforme serioase și dureroase, însă absolut necesare pentru asanarea sistemului economico-fiscal- grecesc, putred și altminteri fără șanse de recuperare.
Între timp, alegerile din ianuarie anul acesta i-au adus la putere pe extremiștii de stânga, oamenii lui Tsipras promițând că vor scoate Grecia din programul troicii și vor pune capăt măsurilor de austeritate impuse de aceasta. Odată ajunsă la putre, Syriza și oamenii săi au realizat dimensiunile dezastrului, domolindu-și treptat tonul. Departe de a denunța acordul, Alexis Tsipras, acum premier, a acceptat, în februarie, o prelungire cu patru luni a acestuia, partenerii din Eurogrup și mai ales doamna Merkel, insistând cu înverșunare asupra continuării reformelor. Răgazul de patru luni, „cumpărat” cu concesii importante în iarnă, va fi folosit pentru negocierea unui nou acord, visteria statului grec fiind goală, iar deficitul depășind anul trecut PIB-ul cu aproape 80%.
Rămas fără argumente, populismul domnului Tsipras a dat în clocot din nou în ultima vreme, reîncălzind o tema mai veche și de mult fumată, aceea a reparațiilor de război pe care Grecia le-ar mai avea de primit de la Germania. La 8 februarie, domnul Tsipras cerea în fața Parlamentului de la Atena ca Germania să plătească Greciei sume incomensurabile ca daune de război, deși acesta s-a terminat de 70 de ani, și cu toate că în 1960, Republica Federală Germania a plătit Greciei 115 milioane de mărci tocmai ca reparații de război. Sumele aflate acum în joc fac însă obiectul unor estimări divergente. Pentru împrumutul celor 476 de milioane de Reichsmark, acordat Germaniei naziste de Banca Națională a Greciei în 1942, Atena ar putea pretinde între 8 și 11 miliarde de euro. Factura totală a fost evaluată la 162 de miliarde de euro de către Curtea de Conturi a Greciei în 2012, în timp ce un studiu recent vorbește chiar de o sumă cuprinsă între 269 și 332 de miliarde de euro, egală cu cei 320 de miliarde de euro reprezentând datoria Greciei, ceea ce chipurile ar anula-o definitiv.
Evident, doamna Merkel nici nu vrea să audă de așa ceva. Guvernul de la Berlin argumentează că prin „Tratatul 2+4” semnat în 1990 (RFG, RDG, Statele Unite, URSS, Marea Britanie și Franța), care deschidea calea pentru reunificare, se intenționa „o reglementare definitivă privind Germania”, fără a fi pomenite plățile unor despăgubiri, care astfel ar fi fost astfel excluse definitiv.
Lunea trecută, după o întrevedere la Berlin cu doamna Merkel, primul ministru grec a ridicat din nou chestiunea reparațiilor de război, spre uimirea și apoi iritarea vizibilă a gazdei sale. “Este o chestiune morală, nu materială”, a argumentat domnul Tsipras în cadrul conferinței de presă. Cancelarul s-a mulțumit să spună, sec, că pentru guvernul pe care îl conduce chestiunea este închisă din toate punctele de vedere. Cu o față împietrită, doamna Merkel a îndemnat guvernul elen să fie responsabil și să profite de lunile rămase din vechiul accord pentru a implementa reformele la care s-a agnajat. „Nu am venit aici pentru a cere ajutor financiar„, a declarat Tsipras, potrivit Associated Press, după discuţiile de aproape o oră cu doamna Merkel, cu toată că înaintea începerii convorbirilor, același prim-ministru declara că Greciei îi va fi „imposibil” să returneze creditorilor internaţionali sumele pe care trebuie să le achite în următoarele câteva săptămâni dacă Uniunea Europeană nu îi va acorda niciun fel de asistenţă financiară pe termen scurt.
Cum era de așteptat, Germania nu a făcut niciun dar grecilor, motivul principal pentru care domnul Tsipras venise la Berlin. Pentru nemți nu a contat nici măcar aniversarea de miercuri a zilei naționale elene, și desigur nimic altceva decât respectarea angajamentelor scrise și a cuvântului dat. Nu-i crede pe greci nici când îţi oferă daruri, spune un dicton din antichitate. Micile scamatorii și giumbușlucuri balcanice nu mai ajută când ai de a face cu politicieni responsabili, care nu concep să arunce pe fereastră cu banii propriilor contribuabili de dragul nimănui. Nici măcar de dragul grecilor, care, departe de a mai face daruri, caută tot mai mult să li se dea…
Cristian Ivaneş
Nu uitaţi, Radio Cluj poate fi ascultat şi on line, AICI.
