Lipsa de viziune

Puţini sunt oamenii care au o proiecţie asupra viitorului ce depăşeşte nivelul câtorva ani şi mult mai puţini sunt cei care se pot gândi la un timp în care nu vor mai fi, majoritatea preferând soluţia facilă a zilei de mâine, a timpului limitat şi probabil, care într-un fel sau altul tot va veni.

Articol editat de cristina.rusu, 27 martie 2015, 13:31

A şti dinainte la ce să te aştepţi sau a putea anticipa anumite situaţii şi, poate mai ambiţios spus, a putea gestiona prin decizii înţelepte un timp care nu va mai fi al tău, ţine nu doar de înţelepciunea vieţii, ci în primul rând de responsabilitatea și curajul pe care trebuie să ţi le asumi faţă de cei lângă şi pentru care trăieşti şi mai ales față de care vor veni după tine.

Pentru că viaţa personală şi publică a fiecăruia se consumă între cerinţele de moment ale prezentului şi ambiţia viitorului, între obligaţia de a ne onora vocaţia de oameni pentru generaţia căreia îi aparținem, dar mai ales faţă de generaţiile viitorului, în faţa cărora faptele fiecăruia îşi vor confirma adevărata lor valoare.

Toate aceste diferenţe ţin, în primul rând viziunea asupra propriei vieţi, care formează orizontul fiecăruia dintre noi, de cât de departe putem gândi şi mai mult de ce ecou vor avea în timp deciziile noastre, dar şi de curajul de a ne asuma puterea de a ne schimba şi de a ne gestiona viitorul.

În acest sumar exerciţiu de autoevaluare întrebarea de la care trebuie să pornim fiecare este: cum mă vad peste 10, 20 sau, de ce nu 30 de ani şi la fel cum văd lumea în care trăiesc în acelaşi interval de timp?

Pentru că viitorul nu este al tuturor, ci el aparţine doar acelora care au curajul să îl gândească nu atât pentru ei, cât mai ales pentru cei care le vor urma. De aceea există oameni care îşi depăşesc propriul timp, prin faptul că nu îl privesc doar prin prisma propriei persoane şi al propriilor interese, ci îl gândesc, proiectându-şi propriile idealuri și acțiuni în perspectiva celor care vor veni după ei şi care le vor judeca. Din aceste idealuri s-au născut generaţii care au visat şi construit lumea în care trăim, clădită pe viziuni și speranțe, dar care suferă astăzi de o paradoxală lipsă de viziune şi de orizont.

Nu mai ştim încotro ne îndreptăm şi nici ce lume dorim să construim pentru generaţiile viitorului. De pildă nu avem un proiect de societate care să poată coagula toate energiile creative ale ţării noastre şi care să dea coerenţă mult doritei societăţi civile și aceasta în absența unor lideri care să inspire încredere și siguranță.
Şi de aici o serie de experiemente care trădează în mod evident lipsa de viziune și de curaj în a ne asuma un efort de care probabil nu ne vom bucura noi imediat, dar în mod cert o vor face cei care vor veni.

Acest lucru implică pe lângă viziune și un anumit spirit de jertfă, de renunțare și de efort personal și colectiv, pe care nu mai suntem dispuși să ni le asumăm. Și facem totul pe termen scurt, improvizat, fără coerență, fapt ce amplifică și mai mult confuzia într-o evidentă lume lipsită de orizont. De fapt, lipsa de viziune a liderilor înseamnă în primul rând lipsă de orizont pentru oamenii simpli, marasm, descurajare și plictis.

De pildă, gândim și dorim să construim un sistem de învăţământ din care lipseşte tocmai elevul sau studentul și în care oferta educațională nu este deloc racordată la oferta pieţei de lucru, cu programe analitice gândite sumar și cu profesori tot mai mult lipsiți de motivație și concurați de o lume care nu promovează educația și drumul drept, ci abilitatea de a te descurca, câștigul fără muncă și devenirea fără repere și fără o formare intelectuală și sufletească solidă.

Căutăm resurse pentru a avea un sistem medical performant, care să ne ofere siguranță și un viitor, din care lipsește tocmai bolnavul cu nevoile și așteptările lui. Ne dorim medici buni și capabili să ne aline suferințele, dar nu îi motivăm suficient și nu îi invităm să descopere în pacientul pe care îl au în fața lor nu un organ bolnav care trebuie tratat, ci pe un semen de-al lor cu speranțe și așteptări și care are nevoie de apropiere sufletească și compasiune.

Vrem să ne construim bunăstarea pe o economie puternică bazată pe exploatarea eficientă a resurselor proprii, dar nu ne gândim la frumusețea lumii în care trăim și pe care am pustiit-o inconștient și nici la faptul că o parte din comorile pe care pământul le ascunde trebuie să le oferim și generațiilor care vor veni și vor avea nevoie de ele, așa cum și noi le-am primit de la alții.

Toate acestea își au originea în lipsa de viziune individuală și colectivă, atât a celor care ne reprezintă, cât mai ales a oamenilor simpli, dar și în faptul că facem proiecte și instituții fără a ne gândi mai întâi la oamenii care le vor popula sau vor beneficia de ele.

Pentru că în absența omului, instituțiile și sistemele economice sau sociale nu reprezintă nimic, ci doar cel mult caricaturi ale unor palide încercări de a construi o lume pentru noi și pentru viitor.

Viitorul, chiar dacă este un proiect colectiv, începe gândit ca marele proiect individual al fiecăruia, în împlinirea lui stă, de fapt, câștigarea pariului cu viața. Și de aceea a ne gândi propriul viitor lucid și ințelept nu înseamnă altceva decât a-l pregăti, privind mult peste orizontul tău pentru generațiile care vor veni și care se vor putea bucura de viziunea și curajul cu care ne-am construit lumea.

Pr.Bogdan Ivanov

Nu uitați, Radio Cluj se poate asculta și online, AICI