Un Altfel de Sens Unic
La dialogul serii de la ora 20:30, Cristian Ivaneş are două invitate, două profesoare din ciclul primar: Monica Abrudean şi Valeria Matiş, de la care va încerca să afle în ce măsură programul Şcoala Altfel îşi atinge scopul.
Articol editat de Carmen Sas, 6 aprilie 2015, 11:58
În afara programului Şcoala Altfel şi alte evenimente sunt în derulare pe 95,6 FM: în cadrul Maratonului Poveştilor, prefectul judeţului Satu Mare le va citi copiilor de grădiniţă, poveşti…la Alba Iulia, proiectul „Florile Cetăţii” a ajuns la final şi dacă vremea va permite, sute de copii îşi vor vinde aranjamentele florale, pentru dotarea şcolilor la care învaţă. Şi nu în ultimul rând, locuitorii oraşului Cluj Napoca sunt provocaţi să propună manifestări care să fie cuprinse în programul Capitala Europeană a Tineretului 2015.
Toate acestea dar şi multe alte informaţii, pe larg, în această seară, pe Sens Unic, după ora 18:00, atât on air, pe 95,6 FM cât şi on line, AICI.
Andrei Huţanu