DNA cere arestarea preventivă a deputatului Ion Ochi
Şeful DNA, Laura Codruţa Kövesi, cere sesizarea preşedintelui Camerei Deputaţilor pentru încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive a deputatului Ion Ochi. El este acuzat de luare de mită şi abuz în serviciu în formă continuată, fapte săvârşite în perioada când era vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Braşov.
Cererea şi referatul au fost transmise procurorului general al ţării, în vederea sesizării ministrului Justiţiei, pentru a se solicita ridicarea imunităţii parlamentarului.
Potrivit DNA, Ion Ochi a încălcat prevederile referitoare la achiziţiile publice, după ce a convenit cu un om de afaceri ca firma acestuia să execute lucrări de reparaţii ale unui drum judeţean. Procurorii spun că, prin acest demers, deputatul Ion Ochi a urmărit obţinerea de foloase materiale necuvenite, precum şi capital electoral pentru alegerile din toamna anului 2012, în urma cărora a şi devenit deputat.
Articol editat de Camelia Velțan, 21 aprilie 2015, 12:10
RADOR
Nu uitaţi, Radio Cluj se poate asculta şi online AICI