Borbolatiţa

Dacă doriţi să faceţi o adevărată infuzie de vigoare spirituală, părăsiţi pentru câteva zile lumea oraşului şi faceţi o incursiune în lumea satului, la Limba, comuna Ciugud, Jud. Alba. Acolo unde tradiţiile s-au mai păstrat cel puţin în parte. Profitaţi atâta timp cât ele mai există, cât se mai păstrează. Chiar dacă istoria, timpurile şi în ultima perioadă natura este parcă potrivnică, ţăranul român continuă să-şi respecte tradiţiile, atâtea câte s-au păstrat, din respect pentru înaintaşii lui, deoarece:
„În sufletul lui nu va mai trăi atunci omul cel vechi, omul din viaţa de toate zilele. În sufletul lui se va deştepta sufletul strămoşilor lui, care vor trăi clipe de viguroasă viaţă în cadrul vieţii unui îndepărtat strănepot”.( Ioan Ghinoiu,Comoara satelor,Calendar popular)

Articol editat de , 23 aprilie 2015, 06:00

Oamenii care au îndrăgit această limbă de pământ, binecuvântată de Dumnezeu, cu luncă pe marginea Mureşului, cu păşuni, dealuri şi pădure, s-au oprit pe acest colţ de rai, au botezat satul Limba, şi-au zis limbeni, au clădit case, au sădit vii, au îngrijit pădurea, au făcut pământul să rodească, au crescut animale, au râs, au plâns, s-au sfădit, au luptat, au cântat, au jucat, şi-au crescut copiii cu dragoste, şi au păstrat credinţa în Dumnezeu. O confirmă şi obiceiurile precreştine, păstrate până astăzi: feştelăul, borbolatiţa şi piţărăii.

„Borbolatiţa este un obicei care se desfăşoară în ziua de Sfântul Gheorghe şi este un ritual pentru dezlegarea ploii fertilizante. Obiceiul începe după-amiaza, când ceata de ficiori se adună în capul satului şi aleg pe cel care urmează să fie borbolatiţă, apoi îl îmbracă în fruze de soc. Se formează alaiul care umblă prin sat de la o casă la alta şi cântâ un cântec ritualic: Doauă oauă şi mai doauă/ şi găina să se oauă/ ia mătuşă cratiţa/ udă borbolatiţa, / vino de ne udă / cu galeata-leata / peste toată ceata; / cu ciubărul –bărul / peste tot poporul. Să pornească ploile, / să curgă şiroaiele / să umple pâraiele. / să ude pământurile / Să sporească grânele / Să umple pătulele. / Doauă oauă şi mai doauă/ şi găina să se oauă/ Două ouă şi slănină/ Şi-un ciubăr cu apă lină/, bătând din palme, iar borbolatiţa joacă un dans săltăreţ. În timpul jocului sau după terminarea lui este obligatorie udarea cu apă a borbolatiţei, ori a întregului alai. Borbolatiţa are în mâini un par lung cu frunze de soc în vârf, pe care îl foloseşte pentru a-i atinge pe cei care încearcă să-l ude şi care, odată atinşi, trebuie să intre în alai. Pentru dansul lor sunt răsplătiţi prin daruri rituale ce semnifică abundenţa şi belşugul: ouă şi bani. După ce au terminat cu mersul prin sat, alaiul se retrage la o gazdă, unde se pregăteşte o păpăradă mare din ouăle adunate şi se petrece pe cinste.”(Dorin Bucur, preşedintele Asociaţiei Limbenii).

Borbolatiţa îmbrăcată în verdeaţă reprezintă spiritul vegetaţiei, iar stropirea cu apa simbolizează ploaia.

„Cel care a dat naştere satului a fost Mureşul, el i-a aşezat pe limbeni acolo unde s-au aflat, se află şi se vor afla mult timp de aici încolo, prin bunăvoinţa lui Dumnezeu. Sunt mândru de limbenii mei.” (Gheorghe Damian, primarul comunei Ciugud, judeţul Alba)

Cezar Firu

Nu uitaţi, Radio Cluj se poate asculta şi AICI