Richard Galliano cântă Mozart la Sala Radio
Miercuri, 29 aprilie (ora 19:00), Galliano, în palmaresul căruia se înscriu peste 400 de lucrări creaţie proprie sau în aranjamentul său, va interpreta o lucrare ce îi poartă semnătura – Contrastes (suită pentru acordeon, violoncel şi orchestră de coarde), şi un concert mozartian, în aranjamentul său pentru acordeon –Concertul în la major pentru clarinet şi orchestră. În repertoriul serii vă veţi bucura de încă o partitură ce aparţine marelui Amadeus: Divertisment în re major.
Preocupat în egală măsură de muzica clasică şi de jazz, interpret şi compozitor, orchestrator şi pedagog, Richard Galliano este cel care a relansat acordeonul şi i-a oferit un nou statut pe cele mai prestigioase scene ale lumii. Aşa cum îşi promisese la 14 ani, Richard Galliano i-a conferit acordeonului poziţia de instrument solist-concertist, i-a modificat abordarea ritmică, i-a schimbat armoniile şi mai ales a demonstrat că este apt şi pentru jazz.
A început să studieze acordeonul sub îndrumarea tatălui său, la doar 4 ani, iar în paralel s-a perfecţionat la Conservatorul din Nisa. La 23 de ani s-a afirmat în viaţa muzicală pariziană ca aranjor, dirijor şi compozitor, fiind mereu în preajma jazz-ului. A colaborat în concerte, la înregistrări pentru radio, televiziune sau film cu vedete ale muzicii franceze: Claude Nougaro, Barbara, Serge Reggiani, Charles Aznavour, Juliette Gréco ş.a.
În anul 1983 scena Comediei Franceze este martora unui eveniment ce va rămâne consemnat în istoria muzicală a secolului: întâlnirea dintre Astor Piazzolla şi Richard Galliano, începutul unei frumoase prietenii şi colaborări artistice. La îndemnul lui Piazzolla, Galliano se întoarce spre rădăcinile muzicii franceze, revalorizează întregul repertoriu tradiţional de vals-musette, java, tangouri şi iniţiază un nou curent muzical denumit New Musette, asemeni discului-manifest apărut în 1993 şi distins cu premiul Django-Reinhardt al Academiei de Jazz.
Împreună cu celebrul său acordeon său model Victoria ajunge în SUA în 1996, unde împreună cu George Mraz, Al Foster şi Biréli Lagrène înregistrează New York Tango, un disc multipremiat. Colaborarea de o viaţă cu tatăl său şi grija de a transmite şi altora din bogata sa experienţă de interpret au dat naştere unei metode de acordeon care a obţinut premiul Sacem pentru cea mai bună lucrare pedagogică, în anul 2009.
Dirijor principal al Operei Naţionale Române Iaşi (din stagiunea 2011-2012), Gabriel Bebeşelea este cel mai tânăr muzician care ocupă o astfel de funcţie. Artistul este şi dirijor principal al Filarmonicii din Sibiu şi asigură conducerea muzicală a ansamblurilor Sibiu Youth Orchestra şi Icon Arts Ensemble.
A fost distins cu titlul de cel mai bun dirijor al stagiunii 2013-2014 la Gala Premiilor Operelor Naţionale. Prezenţa dirijorului Gabriel Bebeşelea a fost remarcată atât pe podiumul de concert cu Orchestra Română de Tineret, Filarmonica George Enescu, Orchestra de Camera Radio, Székelyföldi Filarmonia, Filarmonica de Stat Sibiu, Filarmonica de Stat Dinu Lipatti – Satu-Mare, Camerata I Sedici, Camerata Harmonia Cordis, Camerata Liutaria, Ansamblul Stradivarius, cât şi în spectacolele lirice de la Opera Naţională Bucureşti, Opera Naţională Română şi Opera Maghiară Cluj-Napoca.
Răzvan Suma este unul dintre cei mai activi tineri muzicieni români, cu un repertoriu cuprinzător, realizat în sute de recitaluri şi concerte susţinute în întreaga lume. În august 2014, Răzvan Suma a fost invitat pentru a doua oară la Festivalul Murten Classics (Elveţia). În noiembrie a susţinut un amplu turneu de succes în Argentina, iar pe 1 decembrie 2014 a concertat la Lisabona, la invitaţia Institutului Cultural Român. Pe 9 aprilie 2015, Răzvan Suma a fost aplaudat din nou la Lisabona, în Marea Catedrală Patriarhală a oraşului, într-un concert susţinut cu ocazia inaugurării noului sediu al Institutului Cultural Român.
În 2009, Răzvan Suma a devenit solist al Orchestrelor şi Corurilor Radio. Sub titlul Vă place Bach? în 2012 Răzvan Suma a susţinut primul său turneu naţional solo, evenimentul reprezentând o premieră absolută în România în domeniul muzicii clasice: prima interpretare a unui artist român, într-un singur concert, a integralei de suite pentru violoncel semnate de Bach. Cele două ediţii ale turneului au însemnat 17 oraşe din România şi peste 10.000 de spectatori direcţi. Ca o continuare firească a acestei frumoase iniţiative, între 8-29 octombrie 2013, Răzvan Suma a propus melomanilor din 13 oraşe turneul naţional Vă place Brahms?, susţinut alături de pianistul spaniol Josu Okiñena. În toamna anului 2014 a susţinut alături de Analia Selis şi de chitaristul şi compozitorul argentinian Julio Santillan turneul naţional Vă place tango?.
Concertul poate fi ascultat în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe Internet pewww.radioromaniacultural.ro şi www.romania-muzical.ro.
Redacţia
Nu uitaţi, Radio Cluj poate fi ascultat şi on line, AICI.
Articol editat de Carmen Sas, 24 aprilie 2015, 13:49