Volei masculin la Zalău
Luni, 27 aprilie, de la ora 19 și 15 minute, la Zalău se va juca cel de-al treilea meci din finala Diviziei A1 la volei masculin, între Volei Municipal Zalău și Tomis Constanța.
Articol editat de cristina.rusu, 27 aprilie 2015, 13:00
Săptămâna trecută, la malul mării, Tomis s-a impus în primele două partide și conduce seria cu scorul general de 2-0.
Se joacă în sistemul „cel mai bun din cinci partide”, astfel că formația oaspete mai are nevoie de un singur succes pentru a-și adăuga în palmares cel de-al șaselea titlu de campioană a României și al treilea consecutiv.
Lupta pentru titlu este un duel între tată şi fiu, antrenorii celor două echipe, fiul Martin Stoev pregătind formaţia constănțeană, iar Stoian Stoev conducând formaţia sălăjeană.
Costică Petruș
Nu uitați, Radio Cluj se poate asculta și online, AICI