Cardul de sănătate este obligatoriu
După numeroase amânări, cardul de sănătate este de vineri, 1 mai, obligatoriu.
Orice prezenţă la medicul de familie, spital sau farmacie este decontată numai cu folosirea acestui document. În lipsa cardului este necesară o adeverinţă specială de la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.
Articol editat de , 1 mai 2015, 08:29
Medicii de familie spun însă ca sistemul informatic nu este funcţional şi va crea haos şi nemulţumiri în rândul pacienţilor. Ei solicită modificări legislative care să facă posibilă efectuarea în paralel a consultaţiilor cu card şi a celor fără card, până când programul va fi pus la punct.
Persoanele neasigurate beneficiază, ca şi până acum, de pachetul minim de servicii medicale. Urgenţele vor fi tratate fără a fi necesară utilizarea cardului de sănătate.
RADOR