Cele două Zile ale Europei
Nu sunt mulţi aceia care ştiu că, de fapt, există două Zile ale Europei. Prima, instituită de Consiliul Europei în 1964, se celebrează în 5 mai, amintind de data fondării organismului european, în 1949. Cealaltă Zi a Europei aminteşte de declaraţia Schuman din 9 mai 1950, prin care ministrul francez de externe din acea perioadă, Robert Schuman, propunea înfiinţarea unei noi nouă forme de organizare a statelor Europei, într-o o comunitate supranațională. Aşa s-a ajuns un an mai târziu la Comunitatea cărbunelui şi oţelului, care reunea Franța, Germania de Vest, Italia, Belgia, Luxemburg și Olanda pentru a partaja resursele de oțel și cărbune ale statelor membre, prevenind astfel un nou război european, care de abia se încheiase.
Articol editat de , 9 mai 2015, 06:00
Aşa începea epopeea integrării europene, imediat după cel de-al doilea război mondial. Aceste începuturi, timide şi ezitante, au dus la conştientizarea tot mai vie în rândul europenilor din vest a necesităţii unei integrări mai largi şi mai profunde. Astfel, în 1985, liderii comunităților au decis să stabilească Ziua Europei în 9 mai, amintind de Robert Schuman şi Declaraţia sa, şi au adoptat drapelul European, folosit de Consiliul Europei până atunci, ca simbol propriu al comunităților europene.
Desigur, 9 mai ne aminteşte şi de semnarea celui de al doilea act de capitulare necondiţionată a Germaniei naziste, primul fiind semnat la Reims la 7 mai 1945, unde era prezent doar un singur reprezentant sovietic. La insistenţele lui Stalin, cel de al doilea act va fi semnat la Berlin în seara zilei de 8 mai, însă, cum la Moscova era deja trecut de miezul nopţii, vreme de jumătate de secol lumea comunistă a sărbătorit sfârşitul conflagraţiei mondiale în 9 mai.
Imediat după război, ideea reconcilierii franco-germane şi a integrării europene a venit de la premierul britanic Winston Churchill. Unul din cele mai importante discursuri ale sale este cel ținut în Aula Universității din Zurich la 19 septembrie 1946. El spunea atunci:
Țelul nostru constant trebuie să fie fortificarea forței Națiunilor Unite. Sub și în cadrul acestui concept trebuie să recreăm familia europeană într-o structură regională numită – probabil – Statele Unite ale Europei și primul pas practic ar fi formarea unui Consiliu al Europei. Dacă la început nu toate statele vor fi dispuse sau capabile să se alăture unei uniuni, trebuie să le adunăm pe cele care vor și care pot să participe. Salvarea tuturor oamenilor de rând din toate țările și de toate rasele de război și de subjugare trebuie să aibă o fundație puternică, și trebuie creată de hotărârea tuturor bărbaților și femeilor de a muri mai degrabă decât să trăiască sub tiranie. În toate aceste chestiuni urgente, Franța și Germania trebuie să preia conducerea împreună. Marea Britanie, Commonwealth-ul Britanic, puternică America și – sper – Rusia sovietică – pentru că atunci, cu adevărat, totul va fi bine – trebuie să fie prietenii și susținătorii noii Europe și trebuie să se lupte pentru dreptul ei de a trăi. Așa că vă spun vouă: Lăsa-ți Europa să se ridice!
Într-adevăr, în deceniile ce au urmat, Europa s-a ridicat. Europa de vest, desigur. Dincolo de cortina de fier însă, termen introdus tot de Churchill în discursul său de la Westminster College cu câteva luni înainte, popoare întregi intrau într-una din cele mai negre epoci din istoria lor. Prăbuşirea cumunismului şi extinderea spre est a NATO şi a Uniunii Europene, adică a valorilor democraţiei liberale, este pur şi simplu o revenire la normalitate. Care astăzi, la fel ca în 1945 şi după, este pusă din nou la grea încercare de către succesoarea Uniunii Sovietice. Acum însă, chiar dacă o nouă versiune a cortinei de fier a căzut zgomotos pesete Europa, România este în lumea liberă.
Cristian Ivaneş
Nu uitaţi, Radio Cluj se poate asculta şi online AICI
