Iertarea

Dacă putem face un reproș lumii în care trăim dar și nouă deopotrivă este faptul că îi și ne lipsește iertarea. Dincolo de faptul că această virtute întrupează la modul superlativ idealul unei viețuiri creștine, iertarea este în același timp o șansă pe care suntem chemați să o dăm lumii și semenilor.

Articol editat de DSRNetworkAdmin, 15 mai 2015, 06:00

Omul trăiește în această viață cu o dublă responsabilitate, atât pentru viața și sufletul său, cât mai ales pentru sufletul semenilor, pe care i-a primit ca dar de la de a-i fi parteneri de drum și coechipieri în marea cursă spre câștigarea pariului cu viața, care este veșnicia.

Și dacă nimeni nu aleargă singur în această viață, fiecare trebuie să manifeste o grijă și o preocupare pentru cei lângă care aleargă, pentru că de fapt cursa ta e și cursa celor din viața ta, apropiați sau mai puțin, iar idealul și ținta sunt aceleași pentru toți.

Și primul gest simplu care dă expresie grijii și preocupării pentru cei din jur este iertarea, dificilă sau imposibilă uneori, dar necesară și vindecătoare de fiecare dată. A ști și a putea să îți ceri iertare înseamnă de fapt a-ți recunoaște propriile limite și slăbiciuni, dar și faptul că datorită lor trăim așa cum trăim, neglijenți, nepăsători, ignoranți sau superficiali unii cu alții.

De aceea, în orice gest de iertare omul dă expresie libertății sale interioare, dar în primul rând formulează o mare declarație de iubire. A nu putea ierta este sinonim cu a rămâne prizonierul unui moment nefericit din viață și purtător al unei poveri care nu este a ta, și care e de fapt, răul, nedreptatea sau umilința pe care cineva ți-a făcut-o.

Din acest punct iertarea e necesară în primul rând pentru tine, care te eliberezi și reintri în cursă, dar și pentru cel care ți-a greșit, care își câștigă o necesară uitare. Dacă iertarea poate veni mai mult sau mai puțin ușor, uitarea, care dă de fapt verdictul final, vine mult mai greu, uneori aproape deloc, iar pentru ea ai nevoie de răbdare, stăruință și gândul cel bun.

A uita înseamnă a încheia definitiv un capitol nefericit și a-ți reda libertatea ta și a celui care ți-a greșit, într-un gest prin care recâștigi un frate de-al tău pierdut sau cel puțin îți pierzi un dușman.

Idealul iertării e nobil, perspectivele eliberării câștigate sunt frumoase, dar transpunerea ei în fapte de viață poate fi o reală provocare. Dar pentru toate există un model suprem al iertării care este Dumnezeu și care iartă complet și uită definitiv, pentru că mai presus de toate iubește fără margini. Omul trebuie să facă primul pas, privind în sufletul lui, iertând și cerându-și iertare, dar nu oricum, ci din inimă, restul îl face Dumnezeu.

PR. Bogdan Ivanov

Nu uitaţi, Radio Cluj se poate asculta şi online, AICI