Lăcrămioara plantă de leac
Ne bucurăm de frumuseţea florilor de mai, dar şi de efectele terapeutice pe care acestea le ascund în parfumul lor, în petale, frunze şi rădăcini.
Articol editat de cristina.rusu, 23 mai 2015, 06:00
Lăcrămioara este una din cele mai îndrăgite plante care înfloreşte în această perioadă, iar parfumul florilor sale nu ne poate lăsa indiferenţi.
Lăcrămioara este folosită ca plantă medicinală în homeopatie deoarece are elemente biologic active: acizi organici, amide, glicozide, acizi fenolici, substanţe amare, ulei volatil, substanţe saponozide.
Ea poate fi utilizată sub formă de infuzie sau decoct în tratamentul unor afecţiuni şi boli cu ar fi: hipotensiunea arterială, gripa, palpitaţii, ameţeală, dureri de cap, boli cardiace, cefalee.
De la lăcrămioară se culeg frunzele şi florile în perioada când înfloreşte.
Recoltarea se face dimineaţa, în zile însorite, când roua de pe frunzele plantelor s-a ridicat, cu ajutorul unui cuţit, nu prin smulgere cu mâna.
Deşi este o plantă atât de frumoasă, fină şi delicată, toate părţile sale sunt otrăvitoare. Având în vedere şi conţinutul de substanţe otrăvitoare pe care le are planta, este recomandat ca această plantă să nu fie utilizată decât la indicaţiile unui medic specialist homeopat.
Florile şi frunzele de lăcrămioară se utilizează în homeopatie, la realizarea unor preparate pentru tratamentul unor afecţiuni şi boli, acţiunea lor fiind mai ales diuretică şi cardiotonică.
În cazul în care sunt consumate accidental, aceste plante cauzează stare de vomă şi vărsături, ritm cardiac anormal, dureri de cap, tulburări ale capacităţii de percepţie a vederii.
Sănătate
Nu uitați, Radio Cluj se poate asculta și online, AICI