Magie călare, la castel. Compagnie des Quidams, la TIFF (VIDEO)
Quidam s-ar putea traduce prin „persoană oarecare, individ căruia nu îi cunoști sau nu îi rostești numele”. Un anonim pierdut în mulțime.
Articol editat de DSRNetworkAdmin, 31 mai 2015, 11:06
Însă magia merită să iasă din anonimat și să poarte un nume. De mai bine de 20 de ani, francezii de la Compagnie des Quidams fac spectacole de teatru stradal care vrăjesc publicul. S-a întâmplat la fel sâmbătă seara, în decorul magic al Castelului Bannfy de la Bonțida, în cadrul celei de-a 14-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania.
Ni s-a propus de la bun început o convenție: au intrat în scenă personajele, apoi au început jocul de lumini și muzica, iar actorii anonimi s-au transformat sub ochii noștri în altceva. Sau altcineva. În cai fără nume care s-au prins într-un dans al reveriei și imaginației.
În doar cîteva minute, o altă lume a prins viață. Transformarea s-a produs sub ochii tăi, dar odată ce ai acceptat să intri în poveste, ești convins că personajele gonflabile din fața ta sunt chiar niște cai fantastici, de dimensiuni impresionante.
A urmat o cavalcadă când domoală, când impetuoasă, pe care am urmărit-o toți cu sufletul la gură. Ai acceptat convenția, știi că nu este ceea ce vezi și ceea ce simți, dar totuși este. Te-ai bucurat când a început și te-a cuprins tristețea când caii se pregăteau de plecare. După o oră de călătorie într-o lume fascinantă, vraja s-a destrămat. A rămas însă magia. FierS a cheval. Mîndri călare.
Anca Mureșan Bota