„Carmina Burana” la „Alternative Muzicale”
Luni seara la „Alternative Muzicale” vă invit să pătrundem în biografia compozitorului Jean-Baptiste Lully de origine italiană, care şi-a petrecut cea mai mare parte a vieţii la curtea regelui Ludovic al XIV-lea în Franţa.
Articol editat de Andreea Leonid, 1 iunie 2015, 13:10 / actualizat: 1 iunie 2015, 20:20
De asemenea, audiem Concertul nr. 1 în Re major pentru vioară şi orchestră de Paganini, cu Yehudi Menuhin acompaniat de orchestra din Londra, dirijată de maestrul Anatole Fistoulari.
Apoi revelaţia serii va fi „Carmina Burana” de Carl Orff. Carmina Burana este numele unui manuscris care conţine 254 de poezii şi texte dramatice din secolele al XI-lea, al XII-lea şi al XIII-lea, scrise de studenţi şi clerici din Europa.
Manuscrisul a fost găsit în 1803 la o mănăstire benedictină în Bavaria şi se află în prezent în biblioteca naţională bavareză în München. Carl Orff găseşte în 1934 în mănăstirea menţionată manuscrisul cu cel peste 320 de texte care proveneau din diferite părţi ale Europei, iar cu ajutorul prietenului sau Michael Hofmann, arhivar din Starnberg, a ales 25 de texte pe care le-a pus cap la cap într-o „cântată scenică”, cum a fost descrisă şi în caietul de sala al primei reprezentaţii a Carminei Burana în 1937, în Frankfurt am Main.
Orff a fost tot timpul fascinat de limbi străine, la 17 ani compunând o opera cu lungi pasaje în limba japoneză. El consideră că „limba moartă este cea mai vie limba. Nu se schimbă, ci rămâne aşa în toată forţă să.”
Cu toate că în textele originale nu există niciun indiciu scenografic, pentru prima reprezentaţie a spectacolului, Orff a ales să pregătească nişte imagini care să însoţească lucrarea. În programul de sala pentru această reprezentaţie, Hofmann scria că imaginile, scenografia nu au rolul de a transformă Carmine Burana într-o piesă de teatru, ci de a sublinia efectul cuvintelor şi al muzicii prin intermediul mijloacelor optice.
Vom audia „Carmina Burana” în interpretarea artiştilor Gerda Harman, Richard Brunner şi Rudolf Knoll, precum şi a corului şi orchestrei din Salsburg. Dirijor: Kurt Prestel. Audiţie plăcută!
Nu uitaţi de pagina de Facebook a emisiunii „Alternative Muzicale”. Cu un LIKE aflaţi primii noutăţile!
Andreea Leonid