Contul Patriarhului Kirill în registrul bloggerilor?
Liderul Partidului Comuniştii Rusiei, Maksim Suraikin, a cerut Roskomnadzor, Agenţia rusă de supraveghere a mediului online, principalul organism de control al conţinutului de pe internet, să includă contul Patriarhului Moscovei şi al Întregii Rusii Kirill de pe reţeaua de socializare „Vkontakte” în registrul bloggerilor, reglementat de o lege care le cere creatorilor de conţinut să se înregistreze dacă au mai mult de 3.000 de cititori sau vizitatori.
Articol editat de Carmen Sas, 2 iunie 2015, 15:00
Adresa lui Suraikin către „Roskomnadzor” survine în contextul în care, în primele trei zile de la înfiinţare, pagina de „Vkontakte” a Patriarhului Kirill a fost vizitată de aproximativ 1 milion de persoane. Un act normativ adoptat în anul 2014 clasifică blogurile cu peste 3.000 de cititori ca fiind instituţii media.
Potrivit acestei legi, autorităţile din Rusia au dreptul să ancheteze, să blocheze şi să reţină bloggeri care scriu despre proteste sau vor să realizeze o mişcare de stradă.
RADOR
Nu uitaţi, Radio Cluj poate fi ascultat şi on line, AICI.