Vaccin pentru viaţă- Campanie Radio România (II)
În România, rata vaccinării a scăzut sub 90%, deşi Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă o imunizare de peste 95 de procente, pentru că astfel ar fi protejate şi persoanele nevaccinate şi cele care nu reacţionează la vaccin.
Articol editat de DSRNetworkAdmin, 2 iunie 2015, 07:00 / actualizat: 2 iunie 2015, 12:39
Unii părinţi refuză să-şi imunizeze copiii de teama efectelor secundare, iar campania pe care o desfăşoară în această săptămână Radio România analizează problema şi oferă toate informaţiile corecte şi obiective.
Medicul Sandra Alexiu, membru în Comitetul Naţional de Vaccinologie al medicilor de familie, explică faptul că orice imunizare se face după un examen amănunţit privind starea de sănătate a copilului.
Înainte de a fi vaccinat, un copil este întotdeauna supus unui examen de bilanţ amănunţit din cap până în tălpi, un control clinic plus o anamneză, care ne arată dacă a fost în contact cu alţi copii, cu alte boli sau adulţi care au alte boli şi care ar putea declanşa în viitorul apropiat o astfel de boală. În general, vaccinurile se pot amâna, pentru că există un interval în care le poţi face şi o amânare în astfel de situaţii este benefică atunci când medicul consideră, dar trebuie să fie o decizie luată de medic, după consult, împreună cu părintele care trebuie informat cu privire la acest lucru. (Meciul Sandra Alexiu, membru în Comitetul Naţional de Vaccinologie al medicilor de familie)
RADOR
……………………………………………………………………..
Din acest an avem reguli noi privind imunizarea copiilor și o schemă nouă de vaccinare, foarte asemănătoare cu cea din alte țări UE, precum Italia, Ungaria sau Germania.
De la 1 aprilie, a fost modificată schema de administrare a vaccinului hexavalent pentru copiii de până la un an.
De asemenea, medicii de familie au preluat vaccinările copiilor școlari și vor administra toate tipurile de vaccin, mai puțin vaccinul hepatic B și vaccinul BCG care se administrează în maternitate la primele 24 de ore de la naștere, respectiv în primele 7 zile de viață.
Până la 14 ani , copiii primesc 11 tipuri de vaccin.
Practic rămân aceleași vaccinuri cu interval de administrare diferit. Mai clar: cu administrări la 2 luni, la 4 luni, la 11 luni și 12 luni, pentru copiii până la 1 an.
Și vor fi rapeluri, conform programului național stabilit de Ministerul Sănătății, la 5 ani, la 14 ani, pentru diverse vaccinuri (Elen Crăciun, medicul de familie din Tg. Mureș).
10 boli grave sunt sunt prevenite prin scehma națională de vaccinare a copiilor.
În ultimii doi ani, nu a fost înregistrat nici un caz de reacții adverse la copiii vaccinați din județul Mureș.
Bolile determinate de Haemophilus Influenzae tip B, Difteria, Hepatita B, Oreionul sau Parotidita Epidemică, Poliomielita sau Paralizia Infantilă, Rubeola, Rujeola sau Pojarul, Tetanosul, Tuberculoza și Tusea Convulsivă dr. Marialaki Ella, șefa Compartimentului de Epidemiologie din cadrul DSP Mureș).
Medicii de familie îi sfătuiesc pe părinți să nu refuze vaccinarea deoarece există pericolul ca aceste boli grave să reapară dacă nu există acoperire vaccinală de 90%.
Aceste boli este foarte bine de înțeles că nu au dispărut de pe globul pământesc. Sunt numai în stadiu latent, iar dacă nu este acoperire vaccinală de peste 90% există riscul ca aceste boli să reapară. Au și fost cazuri (Elen Crăciun, medicul de familie din Tg. Mureș)
Cele mai frecvente cazuri întâlnite la copiii nevaccinați au fost cele de rujeolă, inclusiv în județul Mureș, iar un copil chiar a decedat în Germania după ce a fost infectat de rujeolă.
Cristina Bulbescu
…………………………………
Fiecare ţară din Uniunea Europeană are o grilă recomandată de vaccinuri pentru nou-născuţi şi pentru copiii de până la 14 ani, cunoscută sub numele de Schema de Imunizare.
Schema naţională de imunizare din România cuprinde în acest an şase vaccinuri importante, care se efectuează gratuit de la naştere şi până la vârsta de 14 ani, conform unui program stabilit de Ministerul Sănătăţii.
Schema de vaccinare nu este obligatorie din punct de vedere legal, părinţii au mai degrabă o datorie morală de a-şi proteja copiii de bolile infecţioase.
Această listă se modifică de la un an la altul asta pentru că oamenii de ştiinţă încearcă să scoată pe piaţă vaccinuri care să prevină mai multe boli.
De exemplu Vaccinul diftero-tetano-pertussis protejează copilul împotriva difteriei, tetanusului si a tusei convulsive, 3 boli care pot afecta grav sanatatea micuţilor. Cert este că de la un an la altul vaccinurile sunt tot mai eficiente (Dragoş Luca, şeful Direcţiei de Sănătate Publică din Caraş-Severin).
Pe lângă vaccinurile obligatorii, mai sunt câteva vaccinuri suplimentare recomandate de medici dar care se fac contra cost.
Medicii susţin că este ideal ca părinţii să fie corect informaţi despre toate aceste vaccinuri înainte de vârsta de 2 luni a copilului deoarece în prezent există 26 de boli infecţioase care pot fi prevenite prin vaccinare.
Daiana Roşca de la Radio România Reşiţa.
…………………..
Interviu cu ministrul Sănătăţii, dr.Nicolae Bănicioiu:
Reporter: Domnule ministru, rata de acoperire vaccinarea copiilor a atins cote alarmante. Refuzul părinţilor, pe de o parte, şi neprezentarea la medic sunt principalele motive ale nevaccinării. De ce credeţi că s-a ajuns aici?
Nicolae Bănicioiu: Dintr-o lipsă de informare a părinţilor, poate că uneori şi tratatea cu superficialitate a subiectelor de sănătate publică, şi, tocmai de aceea, şi Ministerul Sănătăţii a venit cu o astfel de iniţiativă pentru a promova vaccinarea şi cred că şi ceea ce faceţi dumneavoastră, printr-o campanie de informare, este un lucru extraordinar de bun.
Reporter: Aţi vorbit de un pericol: există riscul apariţiei unor epidemii viitoare în România, având în vedere această scădere continuă a ratei de vaccinare a copiilor?
Nicolae Bănicioiu: Tocmai ăsta e rolul vaccinării, acela de a preveni astfel de epidemii şi bineînţeles că există riscul ca boli care erau eradicate în România şi reapară.
Reporter: Cine stabileşte care sunt vaccinurile cuprinse în programul naţional şi cât de des se revizuieşte această listă?
Nicolae Bănicioiu: Este o comisie naţională formată din specialişti – epidemiologi, medici de familie, reprezentanţii Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi, evident, şi Ministerul Educaţiei.
Ei sunt cei care stabilesc şi calendarul de vaccinare şi, era o discuţie purtată în fiecare an, din punctul meu de vedere, cred că în noua structură organizatorică lucrurile nu ar trebui să fie schimbate foarte des, deci ar trebui o gândire predictibilă, atât pentru cei care produc, deci pentru firmele care distribuie şi aduc vaccinuri, mai ales că în Europa este o problemă şi de producţie la momentul de faţă, dar şi pentru cei care implementează calendarul de vaccinare.
Reporter: Autorităţile sanitare se plâng, pe de o parte, de scăderea ratei de acoperire a vaccinării copiilor, pe de altă parte, de-a lungul anilor, au existat sincope privind aprovizionarea în teritoriu cu aceste doze de vaccin. În plus, au fost semnalate cazuri în care dozele de vaccin nu au corespuns.
Nicolae Bănicioiu: Uităţi-vă că aceste probleme s-au remediat deja. Practic, loturile care, să zicem, nu au corespuns, au fost retrase imediat şi înlocuite.
Noi am verificat fiecare semnal pe care ni l-au dat părinţii sau orice semnal venit din teritoriu, că ar fi ceva în neconcordanţă, unele s-au confirmat, altele au fost alarme false, însă ceea ce este important este faptul că, în momentul de faţă, sunt semnate toate contractele cu distribuitorii şi, practic, este asigurată toată cantitatea necesară de vaccin în România.
Însă, repet, problemele au fost la nivel european şi faptul că nu s-au semnat în 2013 nişte acorduri pe o perioadă mult mai mare.
Reporter: Anul acesta aţi preluat sarcina vaccinării elevilor, de la medicii şcolari la medicul de familie. Totutşi, există voci care spun că erau mai uşor de prins copiii la vaccinare în şcoli, iar la medicul de familie părintele va trebui să facă o vizită special pentru a vaccina copilul.
Nu cumva, în felul acesta, va scădea şi mai mult vaccinarea? Adică există un risc.
Nicolae Bănicioiu: După părerea mea, având în vedere că medici şcolari nu avem nici măcar într-o treime din şcolile din România, nu pot să fiu de acord cu această argumentaţie şi nu îmi imaginez cum ar fi fost mai uşor. Deci, în două treimi din şcolile din România nu există medici şcolari. Şi modelul cu medicii de familie care au preluat vaccinarea să ştiţi că nu l-a inventat România.
Reporter: Ministerul Sănătăţii lucrează, în acest moment, la o lege care să reglementeze vaccinarea copiilor. Care e stadiul acestui proiect şi în acest grup de lucru pe care l-aţi constituit există şi un specialist în comunicare, având în vedere eşecurile altor campanii?
Nicolae Bănicioiu: Ne vom gândi în mod special la comunicare. Problema aici este, întâi, de a redacta partea de act normativ de către specialişti, şi aici vorbim de epidemiologi şi de reprezentanţii autorităţii care reglează piaţa de medicamente şi de vaccin din România, un calendar pe care să îl stabilim împreună cu Ministerul Educaţiei, să poată fi aplicabil cât mai uşor, bineînţeles, uitându-ne şi la modelele europene.
Nu vreau să vă mai spun acum, că nu vreau să spun Franţa, Ungaria sau nu ştiu ce, pentru că, după aia, sunt mediatizate alte temeri care nu se vor regăsi în România. Deci nu vorbim de acele amenzi usturătoare care sunt aplicate în Franţe sau în alte ţări.
Vrem să gândim o lege care să reglementeze, în primul rând, toată structura şi toată modalitatea, şi de informare, dar şi de executare a calendarului de vaccinare, trebuie să fim conştienţi şi de riscuri, dar şi de obligaţii, trebuie prevăzute foarte clar situaţiile în care o familie refuză, de exemplu, vaccinarea pentru un copil, ce se întâmplă cu copilul când intră într-o comunitate şi familia, de exemplu, nu vrea să aibă vaccinurile obligatorii făcute. Şi cred că va fi finalizată undeva în vara aceasta.
Reporter: Aţi spus că nu vor fi sancţiuni usturătoare ca în alte ţări, dar părinţii care vor refuza vaccinarea copiilor există riscul să nu fie primiţi în comunităţi, la şcoli, la grădiniţe?
Nicolae Bănicioiu: Vedeţi, tocmai de aceea nu aş prefera să dau detalii, pentru că legea, în primul rând, nu o fac eu, legea o face specialistul, abilitat să facă acest tip de propunere. Eu o s-o aduc în parlament şi o s-o promovez ca iniţiativă legislativă.
Reporter: V-aţi gândit la un model de urmat sau veţi lua din mai multe ţări?
Nicolae Bănicioiu: Da, din mai multe ţări. Sunt multe modele foarte benefice în Uniunea Europeană, deci ne orientăm numai pe modele din Uniunea Europeană.
Radio România