Oameni de poveste: Mircea Baniciu, un surâs cu rock şi folk
Ascensiunea spre marea muzică a lui Mircea Baniciu este datorată cooptării sale în trupa Phoenix, unde debutează în anul 1971. Vocea sa îşi va pune amprenta pe succesele viitoare ale trupei, regăsite pe albumele Cei ce ne-au dat nume (1972), Meşterul Manole (1973) sau Mugur de fluier (1974) , album pe care apare şi piesa Andrii Popa, singura compoziţie a sa inserată în discografia Phoenix. Apoi, în 1975 apare şi opera rock Cantafabule, după care Mircea Baniciu se desparte de Phoenix, fiind lăsat acasă de colegii săi, care au fugit din ţară, în mare secret. Mircea Baniciu a supravieţuit artistic acelui moment şi şi-a construit de-a lungul anilor o solidă carieră solo.
Articol editat de Bianca Câmpeanu, 3 iunie 2015, 22:00
Probabil cel mai iubit dintre pământenii folkului românesc, Mircea Baniciu face săli pline şi acum, când se apropie de marcarea a 45 de ani de la debutul său. Dar, cine era Mircea Baniciu la începutul anilor ’70, încât să merite să fie cooptat în trupa Phoenix?
Aveam câteva compoziţii, dar niciodată nu m-am gândit la scena mare, mărturiseşte acum Baniciu, care îşi aminteşte că a fost văzut cântând într-un club de unul dintre inginerii de sunet ai trupei Phoenix.
Mă pregăteam pentru facultatea de arhitectura din Timişoara când am fost invitat la un spectacol al Teatrului german din Timişoara, după care am mers la un club, se numea PM6. Acolo, sonorizarea era asigurată de instalaţia trupei Phoenix. În perioada aceea aveam câteva compoziţii care, culmea, au plăcut foarte tare! Una dintre ele era Înţelegere, pe care o cânt şi astăzi. Ei bine, atunci am făcut o impresie foarte bună şi cineva din trupa Phoenix, nu mai ştiu cine, inginerul de sunet sau basistul, i-a comunicat lui Nicu Covaci, dom’le, vezi că există un înlocuitor al lui Moni Bordeianu, moment în care am fost invitat să vorbesc cu ei.
Stilul trupei Phoenix a reverberat decenii la rând şi în muzica folk, prin cântece cu sonorităţi care trimit la baladele şi cântecele haiduceşti.
Stilul trupei a fost impus cumva, şi nu numai de Nicu Covaci, a fost impus şi de partid, chiar de Ceaușescu, care cerea să se promoveze şi să se cânte muzică românească. Şi, cum Ioji Kappl avea acces la nişte înregistrări ale radioului din Timişoara cu cântece autentice româneşti din zona Banatului si nu numai, de acolo ne-am luat temele.
Tot românul ştie Andrii Popa, iar Mircea Baniciu nu conteneşte să povestească cum a ajuns acest cântec pe albumul Mugur de fluier:
Lucram în Electrecord şi inginerul de sunet, Freddy Negrescu ne-a spus, după ce s-au imprimat toate piesele, că mai avem patru minute şi jumătate care trebuie completate pe disc. Şi Nicu n-a prea băgat de seamă la cântecul ăsta şi nici nu cred că l-a interest. Şi-atunci mi-a spus: măi, băiete, tu aveai un cântecel, acolo, îl mai ţii minte, poţi să-l cânţi? Da, domn’le, ne-am adunat toţi si când am început să-l cântăm, i-am văzut pe inginerii de sunet şi pe redactora Electrecordului vibrând după fereastra din studio şi apucându-se să danseze. Iar după ce s-a imprimat cântecul, mi-a zis Freddy – ăsta-i hitul!
Mircea Baniciu spune că și-a construit cariera solo după 1977, anul în care a fost lăsat acasă de colegii săi din trupa Phoenix, beneficiind de sprijinul lui Tudor Vornicu, şeful redacţiei de varietăţi a televiziunii. În acele emisiuni de divertisment am devenit folkist, îşi aminteşte Mircea Baniciu:
De-acolo a început cariera mea, fiindcă am făcut câteva emisiuni în care am fost promovat ca şi cântăreţ de muzică folk şi emisiunile erau extraordinar de bine puse la punct! După câteva luni de zile au început să sune telefoanele, să mă sune diverşi şefi de trupe. Mă refer la Roşu şi Negru, la Mondial, la Sfinx, fiind invitat să cânt în deschiderea concertelor trupelor respective.
O altă poveste ar fi cea legata de existenţa trupei Pasărea Colibri, care, în opinia multora, a dat un nou impuls muzicii folk autohtone. Şi, puteţi asculta această poveste în Diligenţa de Bizanţ de joi seara, de la Radio Cluj. Alături de multe alte poveşti, pentru că o şuetă de seară cu Mircea Baniciu este la fel de reconfortantă ca şi un concert al său.
Florin Săsărman
Nu uitaţi, Radio Cluj se poate asculta şi online AICI