Ascultă Radio România Cluj Live

Solicitarea DNA în cazul Victor Ponta, trimisă la Comisia Juridică

Comisia juridică va stabili luni, 8 iunie, un calendar privind cererea DNA de încuviinţare a urmării penale a premierului Victor Ponta care este şi deputat.
Decizia a fost luată vineri după-amiază de Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor care s-a reunit în acest sens.
Deputatul PSD Marcel Ciolacu, despre procedurile parlamentare în acest caz.
„Conform regulamentului, cererea a fost înaintată Comisiei juridice, are termen cinci zile să ne facă o informare, când se va întocmi raportul. Nu încercă nimeni să tragă de timp, dimpotrivă, orice om are dreptul la apărare. Biroul Permanent al Comisiei juridice va discuta cu avocaţii domnului Victor Ponta şi vor stabili exact calendarul. E vorba de 1.000-1.100 de pagini”. (Marcel Ciolacu)
Deputatul PNL Ludovic Orban a precizat că toţi liberalii vor ca acest caz să se tranşeze cât mai curând. El a precizat că deputaţii liberali vor vota la vedere în favoarea urmăririi penale.
„Nu este vorba de un vot în cazul unui deputat oarecare, este vorba de un vot privitor la un deputat care deţine poziţia de prim-ministru. Obstrucţionarea justiţiei de către majoritatea parlamentară care sprijină actualul guvern ar risca să prăbuşească imaginea României într-un mod grav şi, de asemenea, ar risca să pună în umbră toate eforturile justiţiei făcute până acum în lupta anticorupţie”. (Ludovic Orban)

Solicitarea DNA în cazul Victor Ponta, trimisă la Comisia Juridică

Articol editat de Andrada Ștefănescu, 5 iunie 2015, 18:48 / actualizat: 5 iunie 2015, 20:30

 

RADOR

Nu uitaţi, Radio Cluj se poate asculta şi online AICI 

 

Primăria Oradea, atacată în instanță
Justiţie sâmbătă, 2 noiembrie 2024, 13:09

Primăria Oradea, atacată în instanță

Decizia Primăriei Oradea de a amenaja un sens giratoriu la intersecția străzilor Plevnei și Tudor Vladimirescu a fost contestată în instanță...

Primăria Oradea, atacată în instanță
Razie de amploare la Satu Mare
Justiţie marți, 29 octombrie 2024, 16:48

Razie de amploare la Satu Mare

Peste 40 de persoane au fost ridicate, marți, 29 octombrie, de poliţiştii din Satu Mare în timpul unei razii care a avut loc pe strada...

Razie de amploare la Satu Mare
Percheziții DGA la Jandarmeria Bihor
Justiţie marți, 29 octombrie 2024, 12:12

Percheziții DGA la Jandarmeria Bihor

Marți dimineață, 29 octombrie, Direcția Generală Anticorupție (DGA) a efectuat percheziții la Inspectoratul Județean de Jandarmi Bihor....

Percheziții DGA la Jandarmeria Bihor
Șoferii agresivi vor putea fi raportați online
Justiţie duminică, 27 octombrie 2024, 09:31

Șoferii agresivi vor putea fi raportați online

Șoferii care conduc agresiv vor putea fi raportați și online! Sesizările vor putea fi depuse pe platforma de servicii online a Ministerului de...

Șoferii agresivi vor putea fi raportați online
Justiţie vineri, 25 octombrie 2024, 17:05

Suspiciuni de falsificare a datelor privind poluarea aerului la mai multe companii

Mai multe percheziţii au avut loc la o instituţie publică din Alba Iulia şi la societăţi din industria lemnului şi industria chimică,...

Suspiciuni de falsificare a datelor privind poluarea aerului la mai multe companii
Justiţie vineri, 25 octombrie 2024, 14:44

Polițist reținut pentru luare de mită

UPDATE, ora 14:55 Agentul de poliție a fost arestat preventiv pentru 30 de zile....

Polițist reținut pentru luare de mită
Justiţie joi, 24 octombrie 2024, 16:44

Percheziții într-un caz de evaziune fiscală cu prejudiciu de 500.000 lei

La data de 23 octombrie, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor,...

Percheziții într-un caz de evaziune fiscală cu prejudiciu de 500.000 lei
Justiţie joi, 24 octombrie 2024, 15:18

Polițist la penitenciar, prins în flagrant când ridica un colet cu droguri

Un bărbat de 33 de ani, agent de penitenciar, a fost prins în flagrant în Baia Mare când ridica un colet venit din Spania, care conţinea peste...

Polițist la penitenciar, prins în flagrant când ridica un colet cu droguri