Cât sunt de inteligenţi românii?
Acum 9 ani, inteligenţa românului mediu nu era chiar strălucitoare. La această concluzie conduceau rezultatele unor cercetări realizate folosind testele Raven, care determină inteligenţa funcţională a individului prin metode care nu implică cunoaşterea unei anumite limbi sau posesia unor informaţii de specialitate ori de cultură generală.
Articol editat de Carmen Sas, 7 iunie 2015, 06:00
Concret, testele din 2006 ne dădeau un coeficient de inteligenţă, aşa-numitul IQ, de 94 de puncte.
Primii în lume au ieşit atunci locuitorii din Hong Kong, cu 108 puncte, urmaţi îndeaproape de Singapore, cele două Corei, Japonia, China şi Taiwan. Surprinzător pentru unii, dintre ţările europene cel mai bine s-au situat italienii, cu 102 puncte.
Dintre vecinii noştri, Republica Moldova avea 96 de puncte, Ungaria 98, Ucraina 97 şi Bulgaria 93.
Un alt studiu, realizat în toamna lui 2009 de către Universitatea din Bucureşti, trăgea din nou concluzii puţin măgulitoare pentru orgoliul nostru naţional. Si anume, că 80% din populaţie nu dispune de cunoştinţe ştiinţifice elementare şi de un vocabular ştiinţific activ.
Românii sunt printre cel mai puţin „alfabetizaţi” din punct de vedere ştiinţific din Europa. Conform unui Eurobarometru din 2005, România se afla pe locul 24 din 29 de ţări europene, în ceea ce priveşte nivelul cunoaşterii ştiinţifice a publicului.
Psihologul clujean Daniel David a comentat, în 2010 aceste rezultate, iar zilele trecute a revenit cu actualizări, stârnind un val de discuţii. Unii îl aprobă, spunând că inteligenţa redusă e vizibilă la tot pasul, alţii îl acuză că insultă poporul român.
Eu am comentat o serie de studii făcute de alţi colegi şi prezentate la conferinţe internaţionale, care au arătat că nivelul actual în care se exprimă inteligenţa este mult mai scăzut în România în comparaţie cu alte ţări din Europa. Performanţa noastră la testele educaţionale PISA sau TIMSS este cea mai scăzuta din UE, deci nu e nimic ciudat că nivelul de inteligenţă exprimată, manifestă, este foarte scăzut. Inteligenţa nativă, în interacţiune cu mediul de viaţă, are ca rezultat inteligenţa cultivată. Noi avem un potenţial nativ cu nimic mai prejos decât alte popoare europene, dar apar probleme din cauza sistemului educaţional deficitar. Schimbarea trebuie să înceapă încă de la grădiniţă şi din şcoala primară, pentru că acolo se formează inteligenţa cultivată. (Daniel David)
Dan Horea
Nu uitaţi, Radio Cluj poate fi ascultat şi on line, AICI.