Bătălia mondială a formațiilor
The Global Battle of The Bands (GBOB, Bătălia mondială a formațiilor) este cea mai mare și cea mai apreciată competiție de muzică Live (căntat pe bune, în direct) din lume. GBOB este competiția dedicată formațiilor de toate genurile muzicale, aflate în diverse etape de popularitate, organizată în 30 de țări pe 5 continente.
Articol editat de , 10 iunie 2015, 15:05
Cine poate participa:
• Formații cu 2 până la 6 membri în componență
• Trupe muzicale de toate vârstele
• Grupuri semnate sau nesemnate
• Formații cu piese originale
• Grupuri de orice gen muzical
Doar un grup muzical va reprezenta România la Finala Mondială GBOB de la Berlin la începutul anului 2016. De aici, un grup muzical câștigă titlul „Best New Band in the World” (Cea mai bună formație nouă din lume) și Pachetul Internațional pentru Dezvoltarea Formației, care include:
• înregistrări într-un studio de top, cu un producător celebru
• înregistrarea unui videoclip
• oferta de contract de la GBOB Records Londra
• promovare la nivel internațional
Statistica premiilor GBOB România 2015 după patru etape:
Ne mândrim cu faptul că ,deja, GBOB România 2015 este competiția autohtonă care a oferit cele mai multe premii formațiilor autohtone… Trebuie avut în vedere faptul că GBOB România 2015 nu se află încă la jumătatea competiției. Mai sunt încă 5 semifinale de parcurs înainte de finala națională, dar dorim să se afle că deja am depășit orice record de număr de premii oferite de un singur concurs muzical în România.
La Festivalul Top-T Buzău în anii lui de glorie, se acorda Marele Premiu și premii pentru locurile 1,2 și 3 pe două secțiuni (alternative și metale), premii pentru cel mai bun solist, chitarist, basist, clăpar, baterist, instrument de suflat, premiul publicului, premiul juriului și poate încă un premiu special… în total maxim 17 premii într-o ediție de concurs…
Până acum la ediția din 2015 a concursului GBOB România au participat 51 de formații în 4 semifinale regionale G-BOB (Transilvania, Oltenia, Muntenia și Crișana-Maramureș); 14 oameni angrenați în domeniul muzical au participat în juriu și s-au acordat 23 de premii la 16 grupuri muzicale diferite.
La Râmnicu Vâlcea s-au oferit 7 premii la 6 formații diferite!
La Oradea, Riot Monk a devenit cea mai premiată formație din istoria G-BOB România, plecând acasă cu patru premii din partea juriului (dar fără să se califice în Finală).
Toate formațiile care au participat în competiție până acum au primit un voucher de reducere de la Guitar Shop România.
Deoarece avem de gând să organizăm 9 semifinale GBOB regionale în 2015, spre deosebire de regula internațională – prin care se califică o singură formație din etapa semifinalelor la finala națională, am obținut acordul să permitem calificarea la câte două formații din fiecare semifinală la Finala națională GBOB România 2015.
La GBOB România 2015 s-a realizat primul schimb de experiență internațional la Semifinala GBOB Crișana-Maramureș, unde o formație de Metal din Satu Mare a câștigat premiul de cântare la Debrecen (HU), și o trupă de Blues din Debrecen a câștigat premiul de cântare la Brașov.
Stone Light este prima formație confirmată în programul festivalului ARTmania 2016. Datorită competiției GBOB România, este prima dată în istoria festivalului că prima formație confirmată în program este una autohtonă!
Premiile care au fost schimbate după încheierea etapelor au fost:
Premiul Revolution Festival (de la Semifinala GBOB Oltenia): în loc de I’m The Trip (Sibiu)
Premiul Out of Doors Festival (de la Semifinala GBOB Muntenia): în loc de Basska va merge Purple Dandies.
Urmează Semifinala GBOB ARTmania joi, 30 iulie, la Oldies Pub Sibiu în cadrul ediției aniversare ARTmania Festival 10 ani.
10.SEP Tg.Mureș (Jazz&Blues)
19.SEP Iași (Underground Pub)
??.OCT (TBA) Timișoara (Scottish Pub)
29.OCT Timișoara (Daos Club)
Înscrierea este gratuită prin completarea unui formular pe website-ul: www.gbob.com
Redacția,
Nu uitați, Radio Cluj se poate asculta și online AICI