Perseverenţa lui Paganini
A fost odată un mare violonist, pe nume Paganini. Unii spuneau că era foarte ciudat, alţii, că era supranatural. Notele magice pe care le scotea vioara sa aveau un sunet diferit, de aceea nimeni nu voia să piardă şansa de a vedea spectacolele sale.
Articol editat de Andreea Leonid, 10 iunie 2015, 20:08
Într-o seară, loja unui auditoriu ticsit de admiratori era pregătită pentru a-l primi. Orchestra a intrat şi a fost aplaudată. Dirijorul a fost, şi el, ovaţionat. Apoi, când apăru Paganini, cu figura sa triumfatoare, publicul era in delir.
Paganini aşeză vioara sa la umăr şi ceea ce se auzea era indescriptibil, era o muzică încântătoare. Notele păreau să aibă aripi şi să zboare la atingerea degetelor sale neobisnuit de lungi.
Deodată, un sunet straniu întrerupse amuzamentul de la parter. Una din corzile viorii lui Paganini se rupse. Dirijorul se opri. Orchestra se opri si ea, publicul privea cu respiraţia tăiată, dar Paganini nu se opri. Uitându-se la partitura sa, continuă să scoată sunete frumoase dintr-o vioară cu probleme. Dirijorul şi orchestra, exaltaţi, începură să cânte.
Înainte ca publicul să se însenineze, un alt sunet perturbator distrase atenţia spectatorilor. Se rupsese o altă coardă a viorii. Dirijorul se opri din nou, orchestra se opri şi ea, dar Paganini nu se opri. Ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat, el uită dificultăţile şi înaintă scoţând in continuare sunete melodioase, folosindu-si degetele sale lungi in pozitii dintre cele mai imposibile. Dirijorul şi orchestra, impresionaţi, se întoarseră la cântat. Toţi spectatorii, uluiţi, exclamau: Ohhh ! Dar publicul nu-şi putea imagina ceea ce avea să se întâmple.
Se rupse o a treia coardă a viorii lui Paganini. Dirijorul se blocă. Orchestra se opri, respiraţia spectatorilor se tăie din nou, insă Paganini continuă. Scoase toate sunetele partiturii la singura coardă care rămasese din vioara sa distrusă, ca şi cum ar fi fost un contorsionist muzical. Nici o notă muzicală nu a fost uitată. Dirijorul se încurajă. Orchestra se motivă. Publicul trecu de la linişte la euforie, de la nemiscare la delir.
Paganini a ajuns astfel la glorie. Numele său a străbatut timpul. El nu a fost numai un violonist genial, el este simbolul profesionistului care continuă să meargă înainte în ciuda imposibilului.
Morala povestirii: Indiferent de probleme – personale, familiale, profesionale – un lucru trebuie ştiut: nu e totul pierdut, mereu există o coardă. Cântând la ea, iti exersezi talentele. Cântând la ea, vei vibra. Când vei fi descurajat, să nu renunţi niciodată. Va exista în tine coarda perseverenţei inteligente, aceea “de a încerca încă o dată”, de a mai face un pas cu un nou entuziasm. Trezeşte-l pe Paganini din tine!
Luni, de la ora 22, vă invit să fiţi pe recepţie la „Alternative Muzicale”! Nu uitaţi de pagina de Facebook: Alternative Muzicale – emisiune de muzică clasică. Cu un simplu LIKE aflaţi primii noutăţile muzicale!