Cooperare între Rusia şi Grecia
Rusia şi Grecia au semnat, vineri, 19 iunie, o înţelegere pentru construirea unui gazoduct cu finanţare rusească pe teritoriul elen.
Investiţia reprezintă de fapt o prelungire a gazoductului ruso-turc, pentru care nu există, încă, acordul autorităţilor de la Ankara.
Memorandumul inter-guvernamental, semnat de miniştrii energiei din cele două ţări precede convorbirile de la Sankt Petersburg dintre preşedintele rus, Vladimir Putin şi premierul grec, Alexis Tsipras.
Liderul de la Kremlin susţine că Moscova va continua cooperarea cu statele occidentale, în ciuda tensiunilor legate de criza ucraineană.
Între timp, sistemul bancar elen rămâne stabil, a dat asigurări guvernatorul Băncii Centrale a Greciei, în urma întâlnirii avute astăzi cu reprezentanţii Uniunii Europene, Fondului Monetar Internaţional şi ai Băncii Centrale Europene.
Articol editat de , 19 iunie 2015, 18:39
RADOR