Transfer important realizat de HC Alba Sebeş
HC Alba Sebeş, nou-promovată în Liga Naţională de handbal feminin a reuşit un transfer de marcă, înregimentând-o pe interul Ada Moldovan, handbalista în vârstă de 31 de ani revenind după un deceniu sub comanda lui Seviştean Popa.
Ultima dată la Dunărea Brăila, jucătoarea a fost în trei rânduri golgheterul campionatului intern, iar în 2012 a devenit cetăţean de onoare al municipiului Sebeş.
Alte jucătoare achiziţionate de formaţia din Sebeş sunt Oana Alexandru Andrei, 23 ani, de la HC Râmnicu Vâlcea, alături de tinerele Iulia Andrei, campioană mondială anul trecut la Under 18 cu România, şi Cristina Mitrache, 19 ani, de la Colegiul Energetic Râmnicu Vâlcea.
HC Alba Sebeş speră ca în sezonul viitor să dispună de un buget de 1,8 milioane de lei pentru a-şi asigura permanenţa în elită.
Articol editat de , 23 iunie 2015, 18:04
Ioan Vasile Vanea