Ascultă Radio România Cluj Live

Grecia trebuie să plătescă datoria către FMI

Planul de asistenţă financiară pentru Grecia expiră marţi, 30 iunie, când Atena ar fi trebuit să înapoieze o tranşă de 1,6 miliarde de euro din împrumutul acordat de FMI.

euro

Articol editat de Camelia Velțan, 30 iunie 2015, 10:26

Credite de alte câteva miliarde de euro – bani pe care statul elen nu îi are – sunt scadente în următoarele săptămâni.
Standard & Poor’s a retrogradat, luni, 29 iunie, ratingul Greciei şi a apreciat că există o probabilitate de 50% ca ţara să iasă din zona euro. Băncile greceşti şi bursa au fost închise, iar retragerile de bani din bancomate au fost limitate la 60 de euro de persoană pe zi; totodată guvernul a decis ca transportul public să fie gratuit pentru a evita o criză de combustibil.
La Atena, cel puţin 20 de mii de persoane au manifestat luni seara împotriva măsurilor de austeritate, iar premierul Alexis Tsipras, care, de asemenea, se opune reformelor cerute de creditorii internaţionali, a declarat că, în cazul în care la referendumul din 5 iulie acestea vor fi aprobate de electorat, îşi va da demisia.

 

Radio România Actualităţi
Nu uitaţi, Radio Cluj se poate asculta şi online AICI

Volodimir Zelenski a plecat mai devreme din SUA
Internaţional sâmbătă, 1 martie 2025, 10:41

Volodimir Zelenski a plecat mai devreme din SUA

Într-un mesaj postat după întâlnire pe reţeaua sa de socializare Truth Social, Trump l-a acuzat pe Zelenski de lipsă de respect faţă de SUA...

Volodimir Zelenski a plecat mai devreme din SUA
Circumstanțele morții lui Gene Hackman și a soției, considerate „suspecte”
Internaţional vineri, 28 februarie 2025, 11:50

Circumstanțele morții lui Gene Hackman și a soției, considerate „suspecte”

Gene Hackman, gigantul cinematografic câștigător al Oscarului, cunoscut pentru rolurile sale din „Bonnie and Clyde” și „The...

Circumstanțele morții lui Gene Hackman și a soției, considerate „suspecte”
Zelenski, față în față cu Trump!
Internaţional vineri, 28 februarie 2025, 09:58

Zelenski, față în față cu Trump!

Zelenski speră să obțină garanții de securitate care să sprijine orice acord de pace ce ar putea fi negociat cu Rusia. Președintele ucrainean,...

Zelenski, față în față cu Trump!
Iluminatul interior al Catedralei Notre-Dame din Paris va fi unul special
Internaţional joi, 27 februarie 2025, 16:55

Iluminatul interior al Catedralei Notre-Dame din Paris va fi unul special

Dispozitivul, prezentat miercuri seară, 26 februarie, în fața reprezentanților presei, propune pentru prima dată – grație celor aproape...

Iluminatul interior al Catedralei Notre-Dame din Paris va fi unul special
Internaţional joi, 27 februarie 2025, 12:13

Actorul Gene Hackman și soția sa, găsiți morți în locuință

Legendarul actor american Gene Hackman și soția sa au fost găsiți morți în locuința lor din Santa Fe, New Mexico, au declarat autoritățile....

Actorul Gene Hackman și soția sa, găsiți morți în locuință
Internaţional joi, 27 februarie 2025, 11:54

Tragedia de la râul Natisone: Trei tineri „au rămas șase minute în așteptare la telefon”

După încheierea investigațiilor, la sfârșitul lunii ianuarie, marți, 25 februarie, pentru prima dată, mama Patriziei Cormos, tânăra de 19...

Tragedia de la râul Natisone: Trei tineri „au rămas șase minute în așteptare la telefon”
Internaţional joi, 27 februarie 2025, 11:32

Andrew şi Tristan Tate au părăsit România, la presiunile SUA!

Potrivit unor informaţii, Andrew Tate şi fratele său, au părăsit România şi se îndreaptă spre Statele Unite. Administraţia Trump a...

Andrew şi Tristan Tate au părăsit România, la presiunile SUA!
Internaţional joi, 27 februarie 2025, 11:26

Papa Francisc „a avut o noapte liniștită și se odihnește”

Papa Francisc „a petrecut o noapte liniștită și se odihnește”, scrie într-un comunicat transmis de Sfântul Scaun despre starea de...

Papa Francisc „a avut o noapte liniștită și se odihnește”