Nuntă în cer – Wedding in the sky
8 cupluri clujene vor avea ocazia de a se bucura de o căsătorie cu totul specială în Capitala Europeană a Tineretului 2015.
Articol editat de Bianca Câmpeanu, 30 iunie 2015, 08:00
Pe 18 iulie, pe platoul din fața Centrului de cultură urbană Casino din Parcul Central Cluj-Napoca, va fi amplasată o macara specială ce îi va ridica la peste 50 de metri înălțime (echivalent al etajului 22 al unei clădiri) pe miri, alături de familie, prieteni și Primarul Municipiului Cluj-Napoca, pentru oficierea căsătoriei. Acompaniamentul muzical va fi de asemenea aparte – tânăra artistă Alexandra Violin va cânta la vioară, la înălțime, pentru cele 8 cupluri.
Tinerii care își doresc nunta în cer sunt încurajați să se înscrie, spunând lumii povestea lor într-un fel aparte – printr-un video de maximum 1 minut, care să fie trimis pe adresa day15@cluj2015.ro până la data de 2 iulie 2015, ora 23:59.
Poveștile de dragoste din Capitala Tineretului vor fi publicate online, pe pagina www.facebook.com/day15cluj și pe www.cluj2015.eu. Se pot înscrie atât cuplurile care au deja programată căsătoria civilă pe data de 18 iulie, cât și cei care se vor căsători în alte zile sau care decid acum să facă acest pas.
Dintre cei înscriși, 8 cupluri vor beneficia de oficierea căsătoriei printre nori. 7 dintre acestea vor fi selectate aleatoriu, prin tragere la sorți, iar 1 căsătorie la înălțime va fi decisă prin votul online al publicului, având la bază povestea video pe care ei o vor realiza pentru a se înscrie. Rezultatele vor fi anunțate pe data de 6 iulie 2015.
Cuplurile care se vor căsători la înălțime vor putea lua pe platformă, alături de ei, alte 18 persoane, familie, prieteni, pentru a trăi împreună această experiență, în Capitala Europeană a Tineretului.
Redacția
Nu uitaţi, Radio Cluj se poate asculta şi online AICI