Zoia Alecu şi cântecele sale pline de lumină
Zoia Alecu este o artistă plină de viaţă, solară, prolifică.
Articol editat de , 1 iulie 2015, 22:00
Şi-a început cariera cântând muzică folk, dar apoi a cântat aproape 20 de ani rock în formaţia Sfinx (din 1990 Sfinx Experience). În anul 2004 face primul pas spre revenirea la prima sa dragoste şi susţine un recital la Bistriţa folk, iar de aici şi până la revenirea efectivă în muzica folk nu a mai fost decât un pas.
În urmă cu doi ani a sărbătorit 40 de ani de carieră artistică, iar în acest an, Zoia Alecu şi-a lansat al patrulea album personal, intitulat “Să ierţi”.
Zoia a studiat mai întâi vioara, în clasele I – IV, la Liceul de muzică “George Enescu” din Bucureşti. Nu i-a fost deloc uşor să-i vadă pe ceilalţi copii de pe stradă jucându-se, pe când ea studia la vioară, dar, spune acum, acea perioadă a fost esenţială în formarea sa muzicală.
Vioara este un instrument extrem de greu, pentru care eu trebuia să stau să studiez aproape şase ore, zi de zi. Iar mama era disperată, săraca, de scârţâielile mele, pentru că nu se putea odihni. Şi zicea: nu mai pot, mă mut, plec cât oi vedea cu ochii! Şi eu, poate mai de frică, am învăţat să dau cu arcuşul mai bine. Asta mi-a folosit foarte mult mai târziu, mi-a dezvoltat foarte bine memoria muzicală, ca şi auzul. Pentru că eu la ora asta, pot să spun că am auz absolut, am tot timpul nota La în cap! (Zoia Alecu)
Peste ani a continuat să cânte la vioară, dar studiul chitarei, cu care a continuat în adolescenţă, a apropiat-o de muzica folk, pentru că poseda o voce excepţională, cu “un volum distructiv”, reuşind să acopere 5 octave. Naşul ei muzical a fost Doru Stănculescu, cel care a dus-o la Club A şi apoi a prezentat-o lui Adrian Păunescu, la Cenaclul Flacăra, la un spectacol de la Teatrul Ion Creangă. În aceeaşi seară în care debuta şi Nicu Alifantis.
Am cântat Porumbiţa, dar probabil că lui Adrian Păunescu nu i-a plăcut vocea mea de codobatură, de coloratură, de nu ştiu ce şi l-a oprit pe Nicu Alifantis, care a cântat magistral, chiar nu am cuvinte, baiatul acesta avea un ambitus vocal cum nu poţi să-ţi imaginezi! A cântat Repetabila povară, versurile aparţinătoare lui Adrian Păunescu. L-a impresionat foarte tare pe Adrian Păunescu, care la mine nici nu s-a mai gândit. Şi, faptul că Adrian Păunescu nu m-a oprit atunci să rămân în Cenaclul Flacăra m-a întristat profund, am plâns, aproape că mi-a frânt aripile.(Zoia Alecu)
Dar, unei artiste debordante precum Zoia Alecu, aripile nu îi pot fi frânte cu una, cu două, astfel că la un an distanţă, însuşi Adrian Păunescu a insistat pentru venirea ei la Cenaclul Flacăra. Între timp devenise obișnuita deschiderilor de la concertele trupelor rock din ţară, iar din 1986 devine membră a trupei Sfinx, la invitaţia lui Mihai Cernea, liderul acesteia, după plecarea în Germania a lui Dan Andrei Aldea.
Acolo am învăţat să devin profesionistă din vârful căpuţului, până în varful unghiilor de la picioare! mărturiseşte artista.
Zoia spune că a cunoscut în anii din urmă, foarte mulţi tineri talentaţi, din ţară, pe care i-a văzut la concursurile “Folk fără vârstă”, organizate de Radio România. Şi este dezamăgită că aceşti tineri nu sunt sprijiniţi mai mult pentru a se afirma, în condiţiile în care muzica folk este o cenuşăreasă a radiourilor şi televiziunilor din ţara noastră.
Ştii ce contribuie la chestia asta? Nedifuzarea de către radiouri a muzicii tinere, cu adevărat tinere, spune ea.
Zoia Alecu este şi “omul de poveste” al Diligenţei de Bizanţ, de la Radio Cluj, de joi seară. Îi veţi putea asculta povestea mai pe larg acolo, într-un dialog marcat de francheţea sa.
Florin Săsărman
Nu uitaţi, Radio Cluj se poate asculta şi online AICI
