Ascultă Radio România Cluj Live

Localnicii sunt terorizaţi de nămol

Locuitorii din zona de sud-vest a municipiului Bistriţa reclamă mirosurile pestilenţiale care le invadează periodic locuinţele, iar organizaţiile ecologiste susţin că vina pentru această situaţie o poartă societatea judeţeană de apă Aquabis, care deversează nămolurile provenind de la staţia de epurare în zona fostei gropi de gunoi a oraşului, purtătoare de metale grele.

namol groapa gunoi
Foto: namol groapa gunoi

Articol editat de cristina.rusu, 16 iulie 2015, 06:00 / actualizat: 17 iulie 2015, 10:43

Toată lumea ştie că fosta groapă de gunoi a Bistriţei este închisă, încă de anul trecut, când a intrat în funcţiune depozitul de la Tărpiu.

De atunci ar fi trebuit ca în zona Zăvoaie să nu se mai depoziteze nimic, numai că lucrurile nu stau deloc aşa şi locuitorii din zonă reclamă faptul că nămolul rezultat de la staţia de epurare a oraşului continuă să fie deversat în groapa de la Zăvoaie, făcând ca în anumite momente aerul din zonă să devină irespirabil.

Miroase mai ales dimineaţa. Transportă cu o basculă albastră, de câte două-trei ori pe zi. Când vine ploaia, miroase aicea ceva culmea! povestesc oamenii care locuiesc în acea zonă a oraşului.

Deversările de nămol în zona Zăvoaie sunt confirmate şi de asociaţiile ecologiste:

Deasupra fostului depozit de gunoi al oraşului am descoperit o groapă, adâncă de vreo 4 – 5 m, în care se deversează nămolul rezidual de la staţia de epurare. Zona respectivă a fost decontaminată la un moment dat şi ar fi trebuit ca, în mod normal, să se întrerupă activităţile de acest fel.(Cristian Ţetcu, preşedintele GAL Ruralis)

Că lucrurile stau chiar aşa ne-a confirmat însuşi directorul societăţii judeţene de apă Aquabis, Ioan Şandru. El spune că problema nămolului de la staţia de epurare este una a întregii comunităţi.

Tot acolo depozităm nămolurile, pentru că încă nu avem instalaţiile (de uscare, n.n.) puse la punct pentru a scoate nămolul la 35 la sută umiditate. Dar, anul acesta se termină investiţiile şi de anul viitor va trebui să depozităm la Tărpiu şi vom scoate umiditatea la 35 la sută. La Zăvoaie este singurul punct unde am rezolvat. Toate companiile de apă din ţară au aceeaşi problemă. Companiile nu sunt ale noastre, de fapt ele deservesc comunităţile şi ar trebui ca împreună să se găsească soluţii. (Ioan Șandru)

De la Primăria Bistriţa am aflat că depozitarea nămolului de la staţia de epurare se face pe un teren privat, în zona depozitului fostului operator de salubritate Codrişor şi nu pe depozitul închis al municipalităţii.

Garda de Mediu Bistriţa-Năsăud este la curent cu practica Aquabis-ului, dar încă nu a luat măsuri concrete. În absenţa comisarului-şef al Gărzii, surse din interiorul instituţiei ne-au informat că inspectorii acesteia au aplicat societăţii Aquabis un avertisment în luna mai 2014 şi… cam atât. La rândul său, conducerea APM ne-a declarat că nu există autorizaţie de mediu pentru depozitarea niciunui fel de deşeu în afara depozitelor conforme, iar singurul astfel de depozit este cel de la Tărpiu.

Şi uite-aşa am aflat cum se rezolvă o problemă a comunităţii, care ar putea costa pe viitor chiar sănătatea acesteia.

 

Florin Săsărman

 

Nu uitați, Radio Cluj se poate asculta și online, AICI

Primăvară cu iz de iarnă. Urmează frig, ploi și ninsoare
Transilvania vineri, 4 aprilie 2025, 12:01

Primăvară cu iz de iarnă. Urmează frig, ploi și ninsoare

De sâmbătă 5 aprilie și până luni, 7 aprilie în cea mai mare parte a țării vor fi precipitații ce vor avea mai ales caracter de aversă și...

Primăvară cu iz de iarnă. Urmează frig, ploi și ninsoare
Tronsonul Poarta Sălajului – Nuşfalău poate intra în construcție
Transilvania miercuri, 2 aprilie 2025, 14:36

Tronsonul Poarta Sălajului – Nuşfalău poate intra în construcție

Contractul pentru cele două tronsoane din Autostrada Transilvania, dintre Poarta Sălajului şi Nuşfalău, traseu ce include şi Tunelul Meseş, va...

Tronsonul Poarta Sălajului – Nuşfalău poate intra în construcție
Bugetul redus duce la închiderea unor muzee!
Transilvania marți, 1 aprilie 2025, 18:03

Bugetul redus duce la închiderea unor muzee!

Două muzee din cadrul complexului muzeal Brukenthal s-au închis marți, 1 aprilie, pe perioadă nedeterminată.   Muzeul Cinegetic August von...

Bugetul redus duce la închiderea unor muzee!
Clădiri emblematice iluminate în albastru de Ziua Conștientizării Autismului
Transilvania marți, 1 aprilie 2025, 12:53

Clădiri emblematice iluminate în albastru de Ziua Conștientizării Autismului

Consiliul Județean Cluj se alătură demersurilor prin intermediul cărora se marchează, în data de 2 aprilie, Ziua Internațională a...

Clădiri emblematice iluminate în albastru de Ziua Conștientizării Autismului
Transilvania marți, 1 aprilie 2025, 10:17

O nouă ediție a Târgului de Paști va avea loc în Cetatea Oradea

Orădenii și turiștii sunt invitați să se bucure de o nouă ediție a Târgului de Paști Oradea. Acesta se va desfășura în perioada 11 și 21...

O nouă ediție a Târgului de Paști va avea loc în Cetatea Oradea
Transilvania luni, 31 martie 2025, 14:28

Via Transilvanica lansează un nou tronson

Traseul de drumeție Via Transilvanica are un nou tronson care traversează Brașovul, iar sâmbătă a fost pusă prima bornă din cadrul acestuia,...

Via Transilvanica lansează un nou tronson
Transilvania luni, 31 martie 2025, 11:49

Servicii sociale integrate pentru copiii proveniţi din familii vulnerabile

Peste 530 de copii din judeţul Bistriţa-Năsăud proveniţi din familii vulnerabile vor beneficia de servicii sociale integrate, prin două...

Servicii sociale integrate pentru copiii proveniţi din familii vulnerabile
Transilvania joi, 27 martie 2025, 11:23

Oradea alocă aproape 10 milioane de lei pentru evenimentele publice din 2025

Bugetul Asociației pentru Promovarea Turismului în Oradea și Regiune (APTOR) a fost aprobat în unanimitate de Consiliul Local, stabilind o...

Oradea alocă aproape 10 milioane de lei pentru evenimentele publice din 2025