Autobuze de noapte și locuri noi de parcare la UNTOLD
Zilnic, programul festivalului UNTOLD începe la ora 12.00 și se încheie ziua următoare la ora 10.00 când festivalierii trebuie să părăsească perimetrul festivalului.
Articol editat de DSRNetworkAdmin, 28 iulie 2015, 13:42 / actualizat: 4 august 2017, 12:52
Alături de Compania de Transport Public Cluj-Napoca au fost implementate o serie de măsuri pentru a optimiza transportul în comun din oraș pe perioada festivalului.
Pe perioada festivalului, pe liniile 101 și 102, tramvaiele vor circula joi, 30 iulie, între orele 5:00 și 18:00; vineri, 31 iulie, între orele 5:00 și 17:00, iar la sfârșit de săptămână, 1-2 august, tramvaiele vor fi înlocuite cu autobuze care vor circula deviat în ambele sensuri, pe următorul traseu: Primăverii – Spl. Independenței – Pod Garibaldi – Piața 14 iulie – Dragalina – Horea – Piața Gării, în perioada 30.07.2015 – 02.08.2015.
Liniile care tranzitează zona Parcului Central și cele din zona parcărilor Untold vor fi suplimentate după ora 20:00.
Totodată, dat fiind faptul că o mare parte dintre fanii UNTOLD vor părăsi zona de festival târziu în noapte, aceștia vor avea la dispoziție 5 linii de transport de noapte în municipiu (6, 25, 46, 30, 36), pe care autobuzele și tramvaiele vor circula până dimineață, și o linie ce va lega orașul de Florești, M 21.
În perioada, 31 iulie – 3 august, după ora 03:00 festivalierii și localnicii vor putea circula cu autobuzele și troleibuzele rezervă pentru suplimentarea liniilor cu flux mare de călători.
Pentru a cumpăra biletele la transport în comun prin SMS, se recomandă abonamentul de 1 zi (24 de ore) pe toate liniile, iar procedura este următoarea: se transmite litera A prin SMS la 7479, iar după primirea SMS-ului de confirmare a plății călătorul va avea un abonament de călătorie pentru 24 ore pe toate liniile din Cluj-Napoca, direct pe telefonul mobil (tarif SMS: 2.60 Euro + TVA, nu este disponibil din roaming).
Mai există și alte metode de plată a biletelor pentru transportul în comun pe perioada festivalului explică Liviu Neag directorul Companiei de Transport Public Cluj.
Peste 6.100 de locuri de parcare vor fi disponibile pentru clujeni și turiști pe perioada UNTOLD Festival, în 4 puncte din oraș: Zona Sun-Cora, Expo Transilvania, Oser și în proximitatea camping-ului. Pe lângă acestea, parking-urile Multiplex Leul și Mărăști (str. Dorobanților) sunt alternative viabile, oferind 750 de locuri de parcare în total.
Parcare SUN-CORA (amenajată între ştrandul Sun şi hypermarket-ul Cora) – 1.000 locuri – 10 lei/intrare/autoturism (astfel daca masina ramane 4 zile, se platesc doar 10 lei):
– preia autoturismele care vin din directia Oradea-Huedin-Florești
– semnalizată pe traseul Calea Florești–breateaua Podului N –str. Bucium –B-dul 1 Decembrie 1918 – Untold festival
– adresa: Bulevardul 1 Decembrie 1918, nr. 142 (lângă intrarea în parcarea CORA)
Parcare EXPO TRANSILVANIA: 3.000 locuri – 10 lei/zi/autoturism:
-preia autoturismele care vin din direcția Alba-Iulia – Turda – se semnalizează intrarea pe centura Vâlcele-Apahida și iesirea de pe centura la Apahida, ulterior pe traseul Traian Vuia-Aurel Vlaicu-Damboviței,
–preia autoturismele care vin pe Calea Turzii pe traseul Calea Turzii-Bună Ziua-Constantin Brancuși – Titulescu-Theodor Mihali- Damboviței
– adresa: Strada Aurel Vlaicu FN
Parcare OSER: 1.600 locuri – 10 lei/zi/autoturism
– preia autoturismele care vin din direcția Satu-Mare – Zalău – semnalizată pe traseul Calea Baciului-Corneliu Coposu-Str. Giordano Bruno-Str. Maramureșului-Str. Oașului-Str. Fabricii-Str. Câmpina-Str. Bobalnei
– preia autoturismele care vin din directia Bistrița-Baia Mare-Dej semnalizată pe următorul traseu: Traian Vuia-Str.Branului-Str. Plevnei-Str. Câmpina-Str. Bobâlnei
– adresa: Strada Bobâlnei 65
Parking CAMPING: 500 locuri – 10 lei/intrare autoturism (astfel daca masina ramane 4 zile, se platesc doar 10 lei):
-adresa: intersecția străzii Lucia Sturdza Bulandra cu Strada Soporului (langa cartodrom)
Alternative de parkinguri:
Parking MĂRĂȘTI: 250 de locuri – GRATUIT
-adresa: Calea Dorobanților 105
Parking MULTIPLEX LEUL: 400 de locuri – CU PLATĂ
-adresa: Str. Ploiești, Nr.6-8
-tarife: 3 lei/oră, 15 lei/zi și 50 lei/4 zile.
Alina Nechita