Avion utilitar prăbuşit lângă Brăila
UPDATE ORA 14
Pilotul avionului care s-a prăbuşit în această dimineaţă în judeţul Brăila a decedat după ce a intrat în stop cardio-respirator.
Medicii de la Spitalul Judeţean din Brăila au decis transferarea pilotului la Spitalul Floreasca din Capitală, iar pentru preluarea acestuia a fost trimis un elicopter al Ministerului Afacerilor Interne, însă bărbatul a suferit un stop cardio-respirator. Echipajul medical care trebuia să îl aducă la spitalul din Capitală a încercat resuscitarea pilotului, însă fără rezultat, a precizat secretarul de stat Raed Arafat.
Articol editat de dan.izvoreanu, 1 august 2015, 09:41 / actualizat: 1 august 2015, 14:09
……………………………………………………………………………………….
Un avion utilitar s-a prăbuşit, sâmbătă dimineaţă, într-o orezărie din judeţul Brăila, în apropierea localităţii Stăncuţa.
În urma accidentului două persoane au fost rănite , dintre care una mai grav. Victimele au fost transportate cu ambulanţele la Spitalul Judeţean din Brăila. Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Brăila, avionul aparţine unei societăţi din Galaţi şi a fost închiriat de o firmă din Brăila pentru a împrăştia îngrăşământ.
Redacţia