Suntem buni la informatică
Lotul olimpic al României a câştigat patru medalii ( una de aur, două de argint şi una de bronz ) la cea de-a 27-a ediţie a Olimpiadei Internaţionale de Informatică.
Ministerul Educaţiei precizează că, în urma acestui rezultat, ţara noastră a ocupat locul 10 pe naţiuni (din 84 prezente) şi îşi păstrează poziţia a şasea în clasamentul din toate timpurile, cu un palmares de 95 de medalii.
Aurul a fost câştigat de Rareş Darius Buhai ( elev în clasa a XII-a la Colegiul Naţional ‘Liviu Rebreanu’ din Bistriţa ) – multiplu laureat la concursuri naţionale şi internaţionale. Ediţia din acest an a Olimpiadei Internaţionale de Informatică a avut loc în Kazahstan.
Articol editat de dan.izvoreanu, 1 august 2015, 17:17